FC Barcelona, calificare de senzație în sferturile Ligii Campionilor, după 6-1 cu PSG

FC Barcelona a reușit o calificare de senzație în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, pe Camp Nou, după o victorie incredibilă cu scorul de 6-1 (2-0) în fața formației Paris Saint-Germain, care câștigase cu 4-0 în turul optimilor.


Catalanii au reușit ceea ce nimeni nu credea înaintea partidei retur, cu atât mai mult cu cât în minutul 87 scorul era de doar 3-1 pentru formația antrenată de Luis Enrique.
Barca s-a impus prin golurile marcate de Luis Suarez (3), Layvin Kurzawa (40, autogol), Lionel Messi (50 — penalty), Neymar (88, 90+1 — penalty) și Sergi Roberto (90+5), respectiv Edinson Cavani (62).
FC Barcelona a făcut istorie pe Camp Nou, fiind prima echipă care reușește să revină de la 0-4 în cupele europene.
Gazdele au început în forță și au deschis scorul după doar trei minute, prin Luis Suarez, care a trimis mingea peste Trapp. FC Barcelona a atacat în continuare, iar Messi (15) a trimis puțin peste poartă din lovitură liberă, după care Neymar (17) a tras de la distanță, puțin pe lângă poartă.
PSG a răspuns prin incursiunea rapidă a lui Lucas (31), dar portarul Ter Stegen nu a avut emoții la șutul brazilianului.
Luis Suarez a ratat șansa de a reușit dubla, șutând în portar (35), după o pasă venită de la Messi.
Barca a intrat la cabine cu un avans de două goluri, după autogolul lui Kurzawa (40), care a deviat nefericit mingea trimisă cu călcâiul de Iniesta.
Catalanii au marcat al treilea gol în debutul reprizei secunde, când Messi a marcat din penalty, după ce Meunier l-a faultat pe Neymar (48).
PSG a reacționat imediat la acest scor, iar Cavani (52) a trimis în bară, la centrarea lui Meunier. Zece minute mai târziu, uruguayanul marca un gol foarte important pentru parizieni, după o pasă a lui Lucas (62), și se părea că PSG a rezolvat calificarea. Cavani a mai avut o șansă de gol (64), dar ter Stegen a salvat cu piciorul.
Barca a resimțit șocul golului primit, dar a continuat să caute golul, șutul turcului Arda Turan (66) fiind respins de pe linie de Matuidi.
PSG a avut șansa de a închide meciul, dar Di Maria (85), fostul jucător al echipei Real Madrid, a trimis puțin peste poartă.
Neymar (88) a marcat al patrulea gol al gazdelor, din lovitură liberă, dar părea că totul este prea târziu. Două minute mai târziu, spaniolii primeau penalty, după ce Marquinhos l-a faultat pe Suarez, iar același Neymar ridica scorul la 5-1 (90+1), reaprinzând speranțele echipei blaugrana.
Miracolul s-a produs în ultimele secunde ale timpului adițional, când rezerva Sergi Roberto (90+5) a marcat la centrarea lui Neymar, cel mai important gol al carierei sale.
FC Barcelona s-a calificat pentru a zecea oară consecutiv (record) în sferturile de finală ale Champions League.
FC Barcelona — Paris Saint Germain 6-1 (2-0)
Au marcat: Luis Suarez (3), Layvin Kurzawa (40, autogol), Lionel Messi (50 — penalty), Neymar (88, 90+1 — penalty), Sergi Roberto (90+5), respectiv Edinson Cavani (62).
Barcelona, Camp Nou: 96.290 spectatori
Liga Campionilor — optimi de finală (retur)
În tur: 0-4.
Au evoluat echipele:
FC Barcelona: 1. Marc-André ter Stegen — 14. Javier Mascherano, 3. Gerard Piqué, 23. Samuel Umtiti, 12. Rafinha (20. Sergi Roberto, 76) — 4. Ivan Rakitic (21. André Gomes, 84), 5. Sergio Busquets, 8. Andrés Iniesta (căpitan; 7. Arda Turan, 65) — 10. Lionel Messi, 9. Luis Suarez, 11. Neymar. Antrenor: Luis Enrique.
Rezerve neutilizate: 13. Jasper Cillessen — 17. Paco Alcacer, 18. Jordi Alba, 19. Lucas Digne.
PSG: 1. Kevin Trapp — 12. Thomas Meunier (4. Grzegorz Krychowiak, 90+3), 5. Marquinhos, 2. Thiago Silva (căpitan), 20. Layvin Kurzawa — 25. Adrien Rabiot, 14. Blaise Matuidi — 7. Lucas Moura (11. Angel Di María, 55), 6. Marco Verratti, 23. Julian Draxler (19. Serge Aurier, 75) — 9. Edinson Cavani. Antrenor: Unai Emery.
Rezerve neutilizate: 16. Alphonse Areola — 3. Presnel Kimpembe, 10. Javier Pastore, 21. Hatem Ben Arfa.
Arbitru: Deniz Aytekin; arbitri asistenți: Guido Kleve, Markus Haecker; arbitri asistenți adiționali: Daniel Siebert, Benjamin Brand; arbitru de rezervă: Mike Pickel (Germania)
Cartonașe galbene: Matuidi (5), Draxler (14), Piqué (23), Busquets (36), Cavani (42), Rakitic (61), Neymar (64), Luis Suarez (67), Marquinhos (90), Verratti (90+4

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*