FC Hermannstadt a transferat un internațional bolivian

Echipa sibiană și-a completat lotul cu încă un jucător de națională.

FC Hermannstadt l-a transferat pe Luis Alberto Ali Vega, un internațional bolivian de 24 de ani. Ali Vega este un jucător ofensiv, are două selecții în naționala mare a statului sud-american și a semnat pe două sezoane cu FC Hermannstadt.

Ali Vega și-a început cariera la echipa a doua a clubului Osasuna. De altfel, el are dublă cetățenie, boliviană și spaniolă. În 2014, a revenit în țara de origine, îmbrăcând pentru un sezon tricoul formației Bolivar. Un an mai târziu s-a transferat la San Jose, iar în ediția de campionat 2016/2017 a înscris 14 goluri în primul eșalon din Bolivia. Ulterior, a trecut în tabăra brazilienilor de la Ponte Preta, din eșalonul secund, de unde s-a transferat acum la FC Hermannstadt.

Ali Vega este al patrulea jucător de națională transferat de echipa sibiană în această vară. La FC Hermannstadt au mai ajuns Tsoumou Juvhel (Congo), Jordan NKololo (Republica Democrată Congo) și Ilja Antonov (Estonia). În afara acestora, FC Hermannstadt i-a mai transferat pe Răzvan Began, Alexandru Dandea, Bruno Chalkiadakis și Biel Company.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*