FC Hermannstadt, deplasare la Slobozia

A.F.C.Hermannstadt joacă în deplasare împotriva celor de la Unirea Slobozia în etapa cu nr.8 din Liga 2.

Slobozenii antrenați de Adrian Mihalcea ocupă locul 7 în clasament, având o linie de trei victorii, trei rezultate de egalitate și o singură înfrângere. De cealaltă parte, FCH este pe locul 2, cu 17 puncte obținute după primele 7 etape din Liga 2, fiind una dintre cele două echipe neînfrânte până acum în campionat, alături de cei de la Concordia Chiajna. Pentru această confruntare, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt, Marius Măldărășanu, nu se va baza pe fundașul central Paul Antoche și pe mijlocașul Loren Niță, ambii accidentați.

,,Suntem datori să câștigăm acest meci și să începem să ne consolidăm poziția noastră în fruntea clasamentului. Slobozia are o echipă bună și a demonstrat acest lucru în meciurile disputate până acum, dar stă în puterea noastră să obținem cele trei puncte puse în joc. Judecând după cum s-au prezentat până acum, se poate spune că este una dintre surprizele plăcute ale acestui campionat din Liga 2.  Înțeleg că vom avea și o galerie alături de noi, fapt ce ar trebui să ne responsabilizeze și mai mult. Sunt meciuri grele în Liga 2, iar suportul fanilor poate fi decisiv în astfel de confruntări. Am tot respectul pentru acești oameni care susțin echipa noastră, indiferent de rezultat, fie acasă, fie în deplasare. Sunt vremuri grele, cu restricții sau interdicții, iar fotbalul nu este exclus de la toate acestea. Atât eu, cât și fotbaliștii noștri, suntem deciși să le dăm suporterilor încă un motiv de bucurie.”, a declarat Marius Măldărășanu, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt.

,,Tratăm acest meci cu maximă seriozitate. Atmosfera este una bună și chiar dacă am avut de făcut un drum lung, asta nu este nicidecum o scuză. Am venit la  Slobozia să ne întoarcem la Sibiu cu cele trei puncte și, de ce nu ?, să urcăm chiar pe primul loc în clasament. Ne-am pregătit pentru asta inclusiv în ultima perioadă, cu aceste partide din 4 în 4 zile”, a declarat Ionuț Stoica, fundaș central A.F.C.Hermannstadt

Unirea Slobozia vs A.F.C.Hermannstadt va avea loc duminică, 26 septembrie, ora 11. Partida va fi transmisă pe LookSport, TelekomSport și DigiSport.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*