FC Hermannstadt, în derivă. Cât mai ține ghinionul?

FC Hermannstadt joacă, diseară, de la ora 18, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în deplasare, cu Universitatea Craiova. Este prima înfruntare dintre cele două echipe după finala de Cupa României din sezonul trecut.

La București, pe Arena Națională, Universitatea s-a impus cu 2-0 și a obținut trofeul Cupei României după aproape un sfert de secol. Atunci, a fost prima finală de Cupa României jucată de o echipă din orașul Sibiu în istoria fotbalului românesc. Ce vremuri frumoase pentru suporterii fotbalului sibian atunci și ce dezamăgire trăim acum, în campionat, chiar dacă suntem o echipă nou-promovată. Poate așteptările au fost mari la începutul campionatului, însă nimeni nu s-a gândit ce neșansă urma să avem.

FC Hermannstadt merge la Craiova cu moralul la pământ, după înfrângerea din campionat cu liderul FCSB. Întrebarea pe care și-o pun suporterii sibieni este cât va mai ține ghinionul formației antrenate de Alexandru Pelici, în condițiile în care, de la înfrângerea cu Dinamo, echipa nu a obținut nici un punct. Fotbalul arătat de sibieni este unul curajos, uneori chiar spectaculos, însă, din păcate, meci de meci s-au primit goluri pe greșeli individuale. Mai mult, echipa nu are forța de a reveni după ce primește gol. Toate încercările lui Pelici de a redresa echipa au eșuat, mai ales că am jucat în ultimul timp cu granzii fotbalului românesc. În ultimele etape, FC Hermannstadt a întâlnit Dinamo, Viitorul, CFR și FCSB. Un program infernal, din care fotbalișții sibieni nu au obținut nici măcar un punct. Fără să mai punem la socoteală că echipa a jucat, practic, toate partidele în deplasare. Poate că meciul de la Craiova este modalitatea optimă de a arăta că FC Hermannstadt va reveni la forma sportivă din trecut și aduce prima victorie în campionat după seria de eșecuri.

Întâlnirea se anunță una interesantă, în condițiile în care Universitatea Craiova nu se află pe o poziție fruntașă în Liga 1, și aceasta fiind în căutarea formei sportive din sezonul trecut. Este clar că ambele echipe au nevoie de puncte pentru a spăla din eșecurile începutului de campionat, însă sperăm ca de data acesta învingătoare să iasă echipa sibiană, pentru a se îndepărta de locurile retrogradabile.

Partida dintre echipa sibiană și cea din Craiova se va disputa în Liga 1, contând pentru etapa a XI-a.

Teodor Birț, președintele FC Hermannstadt, speră ca jucătorii sibieni să pună capăt seriei de rezultate negative și să obțină cel puțin un punct pe ”Ion Oblemenco”. ”Traversăm o perioadă dificilă, având în vedere că am pierdut ultimele 5 meciuri de campionat. Așa cum am mai spus, este vorba despre o criză de rezultate, nu o criză în jocul nostru. Cu FCSB, în ultima etapă, am condus cu 1-0, am avut încă un gol, anulat însă pentru un ofsaid, iar cu 5 minute înainte de pauză am fost egalați în urma unui șut deviat. Apoi, în repriza secundă, experiența și-a spus cuvântul, iar FCSB a mai marcat de două ori. Noi ne-am creat alte câteva situații de a mai înscrie, însă le-am irosit rând pe rând. Îmi doresc ca jucătorii noștri să învețe din greșeli și să facă tot posibilul pentru a nu le mai repeta. Reîntâlnim echipa din Craiova, cea care ne-a învins cu 2-0 în finala Cupei României. Băieții care au jucat în acea finală vor să își ia revanșa. De fapt, cu toții ne gândim la un rezultat pozitiv. Sperăm să fim inspirați în momentul în care alcătuim echipa care va intra pe teren, iar la final să obținem punct sau puncte”, a declarat Birț.

Pentru meciul cu CSU Craiova, Pelici nu poate conta pe Ilja Antonov, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar Andrei Hergheligiu, Biel Company și Luis Ali sunt accidentați.

Înaintea acestui meci, FC Hermannstadt ocupă locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu 7 puncte, în vreme ce CSU Craiova este pe 7, cu 15 puncte.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*