FC Hermannstadt s-a îndepărtat de play-off. Noul obiectiv al lui Miriuță: salvarea de la retrogradare!

După eșecul de la Voluntari, primul din ultimele cinci etape, FC Hermannstadt revine la Tg. Mureș, iar sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 17.00, primește vizita lui Dinamo.

Vasile Miriuţă

Întâlnirea contează pentru etapa a XIX-a a Ligii 1. Vasile Miriuță, antrenorul principal al formației sibiene, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că pe jucătorii săi îi așteaptă din nou un meci dificil. Tehnicianul consideră că eșecul de la Voluntari a fost nemeritat și ne-a îndepărtat de locurile de play-off. „Venim după o înfrângere la Voluntari. Normal că nu mi-a picat bine, mai ales după jocul și ratările mari pe care le-am avut. Nu meritam să pierdem, dar au fost alte jocuri pe care le-am câștigat pe final. Lucrurile se compensează. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Dinamo. Nu vreau să vorbesc despre adversar. Mai avem trei meciuri și trebuie să scoatem cât mai multe puncte. Știm cu toții că situația noastră nu este roz. Suntem acolo, 6-7 echipe, în 2 sau 3 puncte. De aceea trebuie să facem cât mai multe puncte, iar prima ocazie este meciul de sâmbătă, cu Dinamo. Salvarea de la retrogradare este obiectivul nostru. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, să ne salvăm de la retrogradare”, a afirmat Miriuță.

Să-i afundăm în clasament!

Antrenorul vrea victoria cu Dinamo. „În primul rând, e nevoie de atitudine, de determinare, să fie muncitori, așa cum sunt ei, și umili. Și să-și respecte adversarul, nu cum au făcut-o înaintea meciului cu Voluntariul, când unii jucători au făcut acele declarații. Le-am atras atenția și nu se vor mai întâmpla astfel de lucruri”, a subliniat Miriuță.

Tehnicianul a antrenat-o pe Dinamo în sezonul 2017/2018, însă doar câțiva dintre foștii săi jucători mai fac parte din lotul echipei pe care o va întâlni FC Hermannstadt. „Au rămas vreo 4-5 jucători. Mă refer la Katsikas, la Popescu, Dan Nistor… Îmi pare rău pentru el că e accidentat, dar mă bucur că nu joacă. E un fotbalist foarte bun. Mai sunt Hanca, Daniel Popa, cam ăștia sunt”, a completat tehnicianul. Miriuță nu îi va putea folosi pe Alexandru Dandea, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, și Tiberiu Serediuc, care e accidentat.

Și căpitanul Răzvan Dâlbea este convins că va fi un meci extrem de greu cu Dinamo. „Va fi un meci foarte greu. Sunt convins că dinamoviștii încă se mai gândesc la play-off și de aceea vor face tot posibilul să ia toate punctele. Trebuie să fim pregătiți, foarte atenți și să facem cât mai puțin greșeli pentru a putea obține punctele”, a spus Dâlbea.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*