FC Inter se distanțează în clasament

În Liga a 4-a, FC Inter a luat din nou trei puncte, sâmbătă 30 aprilie, 2-0 (1-0), în deplasare la Păltiniș-Rășinari, golul desprinderii venind abia în minutele de prelungire.

foto: facebook/FC Inter Sibiu

Liderul Ligii a 4-a din județul Sibiu a avut parte de un meci dificil în runda a treia din play-off, în compania echipei aflate pe locul secund la ora jocului – Plătiniș-Rășinari. A avut serios de furcă, mai ales în repriza a doua, când s-a pomenit cu un adversar extrem de bătăios chiar și-n în inferioritate numerică. Practic, interiștii au simțit că le fuge pământul de sub picioare spre finalul partidei, gazdele rămânând în joc până aproape de ultimul fluier al centralului. A fost însă un „duș rece“ pentru interiști, care se poate dovedi util în pregătirea barajului cu liderul județului Brașov, programat în iunie.

Pe micuța arenă de la Curmătura Ștezii, interiștii au impus ritmul în startul partidei. Au făcut un joc de posesie, au dus balonul în careul advers cu faze prelungite de atac, în condițiile unui teren mai puțin prietenos cu jucătorii mai tehnici. Prima ocazie notabilă a venit la poarta Rășinariului, în minutul 10, la o lovitură liberă din preajma careului. Apoi, Tineiu (‘17) a ratat de puțin întâlnirea cu balonul la o minge trimisă prin careul mic, pentru ca Stoia (‘18) să-l nimerească pe portarul gazdelor din 6 metri lateral dreapta. Același jucător avea să deschidă scorul după o jumătate de oră de joc, când a reluat în plasă o minge respinsă în prima fază de portarul advers: 1-0.

Reacția Păltinișului-Rășinari a venit prompt, cu o bună ocazie la poarta lui Comăniciu, dar jocul prea avântat a lui Băra avea să lase echipa gazdă în 10, după o intrare tare la mijlocul terenului, soldată cu un al doilea cartonaș galben.

Cu sacii-n căruță, interiștii au căutat să joace mai economicos în actul secund, însă gazdele au făcut mare risipă de energie pentru a suplini lipsa unui jucător și a forța egalarea. Chirilă (‘64) a prins un trasor de la 25 de metri, din lovitură liberă, fix sub transversală, însă Comăniciu – cel mai puțin întrebuințat portar al Ligii sibiene – a respins printr-o robinsonadă de mare efect.

Pe contră, Tineiu ratează desprinderea un minut mai târziu. Partida avea să se încingă și mai mult după o fază controversată în careul Interului. Gazdele au înscris, însă centralul a fluierat fault în atac, la o centrare la care au sărit mai mulți jucători.

Finalul a fost palpitant, spre deliciul celor prezenți, cu gazdele încercând imposibilul, iar interiștii zburdând pe contre, fără a reuși însă lovitura de grație la câteva contraatacuri rapide, cu Stoia în prim plan. Tensiunea din ultimele secunde avea să fie totuși risipită de Tegbo Best, care a finalizat cu gol la colțul scurt o acțiune personală desfășurată pe partea stângă: 2-0

În urma acestui rezultat, cu 7 etape rămase de disputat, Inter s-a desprins de Păltiniș-Rășinari la 7 puncte, și a rămas la 6 puncte de FC Avrig, care a urcat din nou pe poziția secundă în clasament.

În cadrul aceleiași etape, FC Avrig a învins FC Dumbrăveni cu 10-2 (5-1), iar Sparta Medias a trecut greu de Unirea Miercurea-Sibiului, scor 2-1 (0-1)

 

CLASAMENT:

sursa: AJF Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*