Festival de artă stradală. Sibiul, o pată de culoare pe harta României | GALERIE FOTO

Turul de artă stradală din Sibiu a ajuns la 5.700 metri pătrați de culoare, la finalul Sibiu International Street ART Festival (SISAF) 2018.

Festivalul s-a încheiat ieri, făcând orașul mai colorat cu 2.200 de metri pătrați de picturi murale incluse în Turul de Artă Stradală din Sibiu și cu o serie de lucrări în premieră, realizate pe un autobuz, trei puncte de transformare electrică și un panou publicitar. În completare, evenimentele conexe SISAF 2018 au atras peste 8.000 de participanți, dar şi o vizită oficială a primarului Astrid Fodor.

Noi lucrări în cel mai amplu Tur de Artă Stradală din România

În cadrul ediției a IV-a au fost realizate 19 picturi murale, care completează galeria de artă stradală a Sibiului, ajunsă la 67 de lucrări și peste 5.700 metri pătrați. Muralele au fost realizate pe o serie de calcane gri, șase dintre locații fiind școli generale și licee din Sibiu: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” găzduiește trei lucrări, inclusiv ale artiștilor străini, invitați din Brazilia și Rusia; Colegiul Economic „George Barițiu” şi Școala Generală nr. 4 s-au îmbogățit cu câte două picturi murale, iar Școlile Generale nr. 1, nr. 20, precum și Colegiul Tehnic Energetic au primit fiecare câte o lucrare de artă stradală.

Circuitul de street art este completat, în premieră, cu lucrări de mari dimensiuni: un perete de 300 de metri pătrați pe spatele Sălii Transilvania, la care a lucrat artistul Ortaku, dar și o fațadă extrem de vizibilă a Casei de Cultură a Studenților, semnată de Recis de la Sweet Damage Crew. În plus, artistul Cristian Scutaru a realizat o lucrare pe un bloc de pe strada Mirălău, iar Optics Crew, format din artiștii Lost.Optics și Pren, îmbracă întreaga centrală termică de pe Aleea Buia în 400 de metri pătrați de culoare, fiind cea mai mare lucrare din toate edițiile.

O altă noutate importantă este revitalizarea a trei puncte de transformare electrică, regăsite pe strada Cetăţii, în Piaţa Habermann şi pe Calea Poplăcii. De asemenea, cu mare însemnătate este lucrarea colaborativă “#HOPE”, realizată de către artistul sibian Alin Trif pe un perete al sediului Fundației U.C.O.S., în care a implicat copiii cu probleme, dar și peretele interior din cadrul Școlii Finlandeze din Sibiu, pe care artistul Pisica Pătrată l-a însuflețit în propriul stil.

Aceste noi murale au fost văzute pentru prima dată de aproximativ 70 de persoane, în ultima zi de festival, în cadrul Sibiu Street Art Tour 2018. Circuitul a fost parcurs cu autobuzul Tursib, care a fost pictat timp de o săptămână, în fața magazinului Dumbrava, de către artistul Bogdan Cazacincu și care va fi inclus pe una dintre rutele companiei de transport public. Turul va fi reluat într-o variantă completă la sfârșitul acestei săptămâni, atunci când sibienii sunt așteptați să îl parcurgă pe biciclete.

Cultura urbană, adusă în Parcul Sub Arini și alte locații

În afara lucrărilor incluse în cadrul turului, SISAF a activat și alte locații din Sibiu, în care au fost organizate o serie de evenimente conexe, având în centru arta și cultura urbană.

Festivalul a debutat luni cu un vernisaj al artistului vizual Pisica Pătrată, în Turnul Sfatului, urmat de o expoziție a lucrărilor sale la Sibio, deschisă până în 13 iulie. Marți și miercuri, au avut loc sesiuni de dialog la librăria Habitus, atât cu Ciprian Ciocan, cât și cu același artist Alexandru Ciubotariu, cunoscut ca Pisica Pătrată, care a afirmat că se simte apropiat festivalului de la Sibiu, fiind cel mai important demers de acest gen din țară.

Miercuri, cinci dintre artiștii selectați în urma Open Call-ului SISAF 2018 au început munca la panourile amplasate în Parcul Sub Arini, în fața trecătorilor și publicului. Dintre aceștia, Robert Roca a realizat o lucrare care va fi plasată începând din această săptămână pe un panou publicitar din Sibiu, fiind un nou spațiu de expunere a artei, inclus în premieră în cadrul festivalului.

Începând de joi seara, cea mai mare parte dintre activități s-au mutat în parc, acolo unde atmosfera de festival a fost întreținută de DJ Funkydrop, Homeboy LDJ, Tuți și Noisytape. Aici, a fost organizat un workshop cu carioci și desene pe asfalt la care au participat câteva zeci de copii. Seara, proiecția filmului „Cu drag, Van Gogh” în colaborare cu Este Film Festival a adunat în parc sute de persoane dornice să urmărească primul film realizat în întregime din picturi. După acest moment, fațada Turnului Sfatului a găzduit o proiecție specială Live Drawing cu artiștii Pisica Pătrată, Robert Obert și Maria Bălan.

Ziua de vineri a debutat cu un atelier bazat pe tehnica stencil-ului, iar seara a urmat un concert live cu rapper-ul Macanache, care a atras câteva mii de persoane.

O noutate a ediției a fost lucrarea comisionată a artistului ILUC, ce a fost adusă la viață printr-un video-mapping spectaculos, realizat de 360view. În aceeași seară, Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a răspuns invitației de a participa la evenimentele SISAF, festival susținut de administrația locală în ultimii patru ani.

Deși a plouat, ziua de sâmbătă a continuat cu cele două concerte live programate, susținute de trupele All This Band și Nopame.

One Comment

  1. Părerea este că s-au întâlnit o Loca în speță Primarul Sibiului și un bărbos jegos pe nume Andrei care era gata să provoace un scandal în Cartierul Lazaret la Școala Generală unde sa pictat din cauza unui cetățean al orașului sibiu care vroia să cumpere sau să facă rost de plansa cu care sa trasat un desen pe aceea școală…
    Acest individ pe nume Andrei cel Viteaz , se afla intr-un dialog cu mai multe persoane în incinta Scolii Generale . Fiind martor am rămas stupefiat de reacția acestui băiat pe nume Andrei care a sărit să îl bată pe cetățeanul care a intrat pașnic să ceară o plansa de desen care oricum în cele din urmă a fost aruncată la gunoi. Paznicul Școlii Generale a fost de asemenea stupefiat de reacția acelui băiat. Păcat că nu sa lucrat din imaginația omului. Totul a fost trasat pe clădiri cu creionul. Au fost forme și nimic mai mult de oferit.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*