Festivalul care creşte odată cu Sibiul

Un număr impresionant de tineri interesaţi de fenomenul artistic contemporan a asistat la evenimentele celei de-a doua ediţii a festivalului „Minunata Muzică Nouă”, în perioada 4-14 noiembrie. Ca o imaginară maşină a timpului, festivalul i-a provocat pe participanţi să-şi imagineze cum va arăta viaţa culturală a Sibiului peste două sau trei decenii. „Muzica nouă este creată pentru generaţia viitoare. Li se adresează lor şi de aceea are succes la copii, pentru că
e a lor, nu a noastră. Cum va fi Sibiul peste 30 de ani?
Cred că ştiu cel mai bine tot copiii, pentru că ei îl vor face să fie într-un fel sau altul”, a punctat Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Cu gândul la viitor


Disponibilitatea publicului tânăr să descopere noi manifestări artistice a fost remarcată şi de compozitoarea Diana Gheorghiu. „Un imens segment de public, căruia trebuie să ne adresăm, îl reprezintă copiii, cei ce vor fi publicul din sălile de concert peste 10-15 ani. Copiii au şi o curiozitate mult mai mare şi o deschidere spre orice fel de artă. Cu ei e foarte uşor să abordezi arta contemporană”, a apreciat Diana Gheorghiu.
O diplomă specială a fost acordată celui mai tânăr participant, Sebastian Sava, care la doar 5 ani a fost nelipsit, alături de tatăl său, de la toate manifestările acestei ediţii. „La concerte am observat foarte mulţi tineri şi chiar copii în sală, extrem de interesaţi de ceea ce se întâmplă. Copiii reacţionează foarte bine la muzica contemporană, ei nu au prejudecăţile noastre, de aceea sunt foarte optimistă”, a mărturisit Cristina Uruc, consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Conceput sub „umbrela” interdisciplinarităţii, festivalul a pus accent pe colaborarea cu alte entităţi culturale, precum Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu sau Teatrul de Balet Sibiu,
ai căror reprezentanţi au fost invitaţi şi în seria de conferinţe „Brave New Morning Talks” moderate de muzicologul Cătălin Sava.
Partenerii Filarmonicii au prezentat propriile modele de bună practică şi au vorbit cu entuziasm despre proiectele viitoare. „Dacă ne referim la Sibiu, cred că vom rămâne la o anumită clasicitate, dar cu siguranţă se vor face multe experimente şi tinerii care vin din urmă vor avea noi deschideri pentru acestea”, consideră Ramona Palade, coordonator artistic al Teatrului de Balet Sibiu.

Sărbătoarea artelor

Din 4 până în 14 noiembrie, artişti, actori, poeţi şi muzicieni contemporani din România şi din străinătate au sărbătorit împreună artele noi, reconfirmând rolul Sibiului de centru cultural plurivalent. Programul festivalului a propus o expoziţie, două concerte simfonice, trei conferinţe şi trei concerte şi recitaluri camerale. În mod deosebit, prietenii muzicii au avut ocazia să urmărească două lucrări în primă audiţie absolută, în prezenţa compozitorilor. Este vorba despre „Aluvión” de Dan Dediu, pe 4 noiembrie, respectiv „Sinfonietta” de Werner Schulze, pe 11 noiembrie, aceasta din urmă fiind înregistrată profesional pentru un proiect discografic
al maestrului Schulze. Posesorii de bilete la concertul din 11 noiembrie au primit cadou câte un CD cu muzică contemporană din partea solistului Sorin
Petrescu. Au fost sold-out cele două concerte simfonice, precum şi concertul „JAZZT Vivaldi” susţinut vineri, 12 noiembrie, de ImpRoWien Ensemble şi soprana Rodica Vică.

Mii de spectatori în sală sau online

Dacă restricţiile sanitare nu au permis accesul spectatorilor decât în limita a 30 la sută din capacitatea sălilor şi pe baza certificatului verde, tehnologia a venit în ajutor şi astfel s-au putut difuza pe pagina de Facebook
a Filarmonicii secvenţe video din concerte, interviuri şi fotografii, precum şi transmisiuni în direct integrale ale conferinţelor, ajungând la o audienţă online de peste 80.000 de persoane, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*