Festivalul Internațional Clara Haskil începe vineri la Sibiu | PROGRAM complet și CONCURS pentru cititori

Timp de trei zile, muzica clasică va răsuna la Sala Thalia din Sibiu.

Per Rundberg și Valentin Răduțiu

A patra ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil, care debutează vineri, 27 octombrie, prilejuiește întâlnirea publicului meloman sibian cu muzicieni valoroși, considerați repere ale muzicii clasice internaționale, printr-o serie de recitaluri și concerte de excepție.

CLARA HASKIL – CARTEA

Un moment cu adevărat remarcabil al ediției din acest an este lansarea celei mai cunoscute biografii a celebrei pianiste Clara Haskil într-o nouă traducere la Editura Humanitas, după 30 de ani de la apariția în limba română. Cartea va fi lansată joi, 26 octombrie, de la ora 17:00 la Librăria Humanitas ”Constantin Noica”, în prezența a trei invitați de seamă: Alina Azario, pianistă și director artistic al festivalului, Adrian Iliescu, violonist și prim concert-maestru al Orchestrei Hamburger Symphoniker și Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii.

”După mulți ani de eforturi, țin să mulțumesc tuturor celor care au făcut ca reeditarea acestui volum să fie posibilă! Cartea contribuie major la efortul festivalului de a reașeza în actualitate numele Clarei Haskil. Am convingerea că ține de datoria noastră să o cunoaștem mai bine și să îi aducem omagiul meritat la ea acasă”, susține Alina Azario, pianistă și director artistic al festivalului.

CLARA HASKIL – FESTIVALUL

Concertul de deschidere a Festivalului Internațional Clara Haskil va avea loc vineri, 27 octombrie, de la ora 19.00, și îi va aduce în prim plan pe violoncelistul Niklas Schimdt, violonistul Adrian Iliescu și pianiștii Per Rundberg și Alina Azario. Programul cuprinde lucrări de Bach, Schubert și Antonín Dvořák.

În seara de sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 19.00, violoncelistul Valentin Răduțiu și Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, vor susține un concert cu lucrări de Arcangelo Corelli, concertul în Re major de Joseph Haydn și ”Noapte transfigurată” de Arnold Schoenberg.

Ziua de duminică, 29 octombrie, începe cu un concert matinal programat la ora 11.00, un lucru mai puțin obișnuit pentru publicul sibian. Vor interpreta soliștii Niklas Schimdt – violoncel, Adrian Iliescu – vioară și Per Rundberg și Alina Azario – pian. Din program fac parte lucrări semnate de Mozart, Bach, Schubert și Schumann. Concertul de încheiere a festivalului îi reunește de la ora 19:00 pe violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul suedez Per Rundberg, un duo care a înregistrat integrala lucrărilor de Enescu pentru violoncel și pian la prestigioasa casă de discuri Hänssler Classic. În acest concert se vor interpreta lucrări de Beethoven, sonata a doua de Brahms, sonata de Șostakovici și șase dansuri populare românești de Béla Bartók.

Mesagerul de Sibiu te invită la festival! Înscrie-te AICI la concursul pentru cititorii fideli!

”Am încercat în acest an să împletim un program mai compact, în care concertele să fie concepute în jurul muzicii de cameră. Artiștii invitați vor urca de mai multe ori pe scenă, în repertoriu solo, de duo, trio sau alături de orchestră. Varietatea programului propus e astfel mai amplă și cred că în acest fel publicul are șansa de a descoperi din perspective diferite fiecare artist în parte. Prin decizia de a restrânge durata festivalului ne-am dorit să concentrăm atenția asupra spiritului de festival”, declară Alina Azario.

BILETE

Biletele pentru Festivalul Internațional Clara Haskil pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii de Stat Sibiu, de la Librăria Humanitas Sibiu și online prin Bilet.ro și Eventim.ro. Mai multe detalii, pe www.clarahaskil.ro.

Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil, ediția a IV-a, este un proiect organizat de Asociația Clara Haskil România, cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria municipiului Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*