Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu

Ce poate fi mai frumos decât un festival cu 23 de poeţi participanţi, din 13 ţări, de pe 3 continente?

Cătălina Stanislav

redactia@mesageruldesibiu.ro

poezii 1

Ce poate fi mai frumos decât discuţiile lungi despre Bolaño şi Houellebecq în miezul nopţii, pe o terasă de la care toţi ceilalţi oameni au plecat deja? Ce poate fi mai frumos decât modulaţiile unei voci care citeşte în turcă, slovenă, ucraineană, engleză, spaniolă, ebraică, germană, decât trei sau patru poeţi îngrămădiţi sub o umbrelă în faţa librăriei, decât istoria oraşului ăstuia care a plăcut atâtor oameni și legendele cu Podul Minciunilor la care toată lumea a râs, decât ferestrele şi porţile şi ochii lui din acoperişuri pe care le-au fotografiat zâmbind „chiar arată ca o pereche de ochi”, decât poezioara pe care ţi-a dăruit-o o indiancă simpatică, decât experimentul unui poem în engleză tradus în română şi apoi iar în engleză şi în română, până când la sfârşit nu mai rămâne nimic din cel inițial, decât lectura bâlbâită şi tremurată a unui poem care nu e al tău, dar pe care-l iubeşti atât de mult, decât o librărie arhiplină unde oamenii intră pe sub scară ca să vadă măcar un pic, decât poveştile despre băieţi & highschool prom cu o persoană cu care nu te-ai fi gândit niciodată ca o să le ai, decât ţigări cu miros de cireşe şi râsuri zgomotoase, decât despărţirile & come visit again sometime, decât îndrăgostirile scurte şi schimburile de cărţi, decât momentul în care eşti atât de copleşit c-ai vrea să-i spui cartea ta m-a făcut să tremur şi să plâng o noapte întreagă lui Mircea Cărtărescu, dar taci şi strângi din pumni pentru că nu acum e momentul potrivit, nu acum, nu acum? Şi ce poate fi mai frumos decât 23 de oameni care cred în acelaşi lucru, adunaţi într-o singură încăpere, obosiţi de la atâtea nopţi nedormite, dar mai fericiţi ca niciodată?

Poets in Transylvania, festival susținut de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și de Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.

„Poeți cât încape”

poezii 2Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu – unul dintre cele mai mari evenimente de profil din România – a reunit peste 20 de poeți de pe trei continente, în perioada 19-21 septembrie. „Poeţi cât încape, să-i tot citeşti şi-asculţi“, în cuvintele lui Claudiu Komartin. Lecturile au avut loc la Librăria Humanitas „Constantin Noica“, de pe pietonalul Nicolae Bălcescu. Festivalul s-a încheiat duminică seară, în Welt Kultur, cu „Beat Bukowski“, un spectacol pe texte de Charles Bukowski susținut de Claudiu Fălămaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*