Flautistul Filarmonicii din Viena, în concert la Sibiu

fluryLa Filarmonica de Stat Sibiu, seara de joi, 23 aprilie, este una dintre cele mai speciale din această stagiune, prin prezenţa – în premieră – a remarcabilului artist de talie internaţională, Dieter Flury (foto). Devotat firmei Yamaha, el cântă pe un flaut de aur de 14 karate. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Muzician multilateral (solist, orchestrant, muzician de cameră, profesor), Dieter Flury ocupă poziţia de prim flautist la Filarmonica din Viena, fiind, totodată directorul general al orchestrei. De asemenea Dieter Flury este profesor de la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz. Anterior, Flury a fost membru al Orchestrei Operei de Stat din Viena şi a predat la Academia de Muzică şi la Conservatorul din Viena.

Elogiat de critica muzicală pentru „sunetul moale, sensibil, tehnica perfectă şi inteligenţa muzicală”, Dieter Flury a fost supranumit „Paganini al flautului”, grație agilităţii fenomenale și tehnicii respirației.

În paralel, Dieter Flury a studiat matematica la universitatea elveţiană de top, ETH Zürich, în  perioada 1972-1976. Combinând, în cercetare, experienţa muzicală și cea matematică, el este autorul unui eseu asupra fundamentelor matematice în teoria muzicii intitulat „Teoria axiomatică a sunetelor”.

La pupitrul orchestrei sibiene se va afla unul din cei mai capabili tineri dirijori români, Cristian Oroşanu, prim dirijor al Filarmonicii de Stat Braşov. Un program rafinat, care reuneşte capodopere ale creaţiei moderne franceze (Pavana de Gabriel Fauré şi Simfonia I de Paul Dukas) şi daneze (Concertul pentru flaut şi orchestră de Carl Nielsen) va spori gradul de atractivitate al serii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*