Folclorul, la el acasă

Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu şi Cercul Militar Sibiu – propun o călătorie folclorică prin întreaga Românie, dar şi în diaspora, în scopul descoperirii şi promovării tinerelor talente ale muzicii populare româneşti. Junii in spectacolHarta celor 45 de concurenţi înscrişi în concurs se prezintă astfel: judeţele Timiş, Alba, Suceava, Iaşi, Teleorman, Prahova, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Maramureş, Neamţ, Constanţa, Olt, Vâlcea, Sibiu, municipiul Bucureşti şi Republica Moldova. În urma unei preselecţii, cei mai buni 15 solişti aspiranţi la Marele Premiu al festivalului vor intra în concursul cu public, în cadrul căruia vor prezenta câte o doină şi o piesă cu acompaniament muzical. Evoluţiile lor vor fi apreciate de juriul de specialitate, care va întocmi clasamentul final.

La Casa de Cultură

Spectacolul-concurs are loc astăzi, 27 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, începând cu ora 18.00. Urmează un spectacol extraordinar susţinut de Ansamblul folcloric „Ceata Junilor” şi solişti premiaţi la ediţii anterioare ale festivalului: Andra Matei, Nicu Mâţă, Andreea Haisan, Alexandru Brădăţan, Stana Stepanescu, Florin Boita, Daniel Pop, Virginia Irimuş, Gabriel Dumitru, Diana Călinescu, Oana Tomoioagă, Paul Ananie, Ina Todoran, Răzvan Năstăsescu, Codruţa Rodean, Bogdan Cioranu, Anca Mărginean, Traian Stoiţă, Narcisa Băleanu, Marian Medregoniu, Ilie Caraş, Georgiana Păduraru, Şirin Narenji, Izabela Tomiţa, Valentin Sanfira, Ion Chiş, Ionela Sterp, Olguţa Berbec, Ion Drăgan, Ovidiu Homorodean, Gabriela Tuţă, Paula Medrea şi Ilie Medrea.

Nume sonore

Spectacolul de mâine, 28 martie, debutează cu Gala laureaţilor şi invitata specială Mădălina Ancuţa Mîrza, laureata Marelui Premiu a ediţiei 2014 a festivalului. Urmează un regal folcloric în cadrul căruia va avea loc lansarea CD-ului solistei Alinei Pinca, intitulat „Vin ciobanii muntelui”. Nu lipsesc nume sonore ale muzicii populare româneşti: Nicolae Furdui Iancu, Nineta Popa, Florentina şi Petre Giurgi, Carmen Popovici Dumbravă, Viorica Macovei, Marcel Părău, dar nici mult îndrăgitul Ansamblu Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” şi soliştii: Nelu Albu, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Viorica Telcean, Robert Târnăveanu. Spectacolele sunt prezentate de către solista de muzică populară Viorica Macovei şi vor fi preluate de către televiziunea Favorit.

Talent recunoscut

Noutatea absolută a acestei ediţii este participarea, în afara concursului, a Lorenei Ene – laureata Marelui Premiu al Concursului pentru copii „Sibiu – Capitala Muzicii”, ediţia a II-a, 2014, ca premiu inedit oferit pentru încurajarea tinerelor talente.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*