Folclorul sibian, aplaudat în Dagestan

Ansamblul Folcloric Studențesc ”Ardealul” al Casei de Cultură a Studenților Sibiu duce folclorul românesc, ȋn perioada 16-24 iunie, ȋn Rusia.

Aflat la cea de-a VIII-a ediție, Festivalul Internațional de Folclor și Tradiții ”Highlenders” din Makhachkala se derulează sub egida CIOFF (Consiliul Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice), sub patronajul UNESCO și reunește zeci de ansambluri folclorice din lume pe scena capitalei Dagestanului, dansuri care sărbătoresc frăția dintre diferite culturi ale diferitelor țări și promovează coeziunea dintre societăți prin explorarea valorilor comune. Tinerii sibieni vor participa, pe lȃngă spectacolele din program, la tȃrguri de artiști populari, expoziții foto și lansări de carte, dar și la mese rotunde pe tema cooperării internaționale ca mijloc de conservare și dezvoltare a etnoculturilor.

Membrii Ansamblului Folcloric Studențesc ”Ardealul” au pregătit un program variat pentru spectacolele ce sunt organizate ȋn diferite districte din Republica Dagestan, coregrafia fiind semnată de Sorin Bădiță, orchestra fiind condusă de dirijorul Doru Sava. Salturile ȋn aer și bătăile pe cizmă a băieților, precum și șirurile neobosite de piruete ale fetelor au fost deosebit de apreciate ȋncă din prima zi de festival de spectatorii ținuturilor caucaziene.

,,Participanți la acest festival, sosiți din ȋntreaga lume, demonstrează ȋn această săptămȃnă cȃt de importante sunt tradițiile și obiceiurile populare. Ansamblul Folcloric Studențesc Ardealul a fost selectat dintre zeci de ansambluri folclorice de către CIOFF Rusia pentru a reprezenta Romȃnia la acest prestigios eveniment. Studenții sibieni percep acest festival de talie internațională ca o poartă deschisă spre extinderea relațiilor de cooperare și ca o apreciere directă a sutelor de ore petrecute ȋn sala de repetiții”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*