Fotbal feminin: România va juca acasă meciul decisiv al barajului cu Portugalia pentru EURO 2017

Naționala feminină de fotbal a României va juca acasă meciul decisiv al barajului cu Portugalia, pentru calificarea la turneul final al EURO 2017, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Nyon.Prima partidă se va juca la Lisabona, pe 21 octombrie, iar returul va fi pe 25 octombrie, la Cluj-Napoca, precizează site-ul Federației Române de Fotbal.

”Sunt mulțumit de cum a ieșit această tragere la sorți. Având în vedere că ambele formații joacă pentru prima oară un baraj, presiunea va fi în primul meci pe echipa gazdă. Dacă vom ști să le neutralizăm punctele forte, adică să ne apărăm departe de poartă, pentru că ele au marcat multe goluri din lovituri de la 11 metri, vom reuși un rezultat bun în tur”, a declarat Mirel Albon, selecționerul echipei României.

1474632970bb0c0557

Turneul final al EURO 2017 va avea loc în Olanda, în perioada 16 iulie – 6 august, iar până acum se cunosc 15 din cele 16 participante: Olanda (echipa gazdă), Islanda, Scoția, Spania, Franța, Suedia, Danemarca, Germania, Rusia, Elveția, Italia, Anglia, Belgia, Norvegia și Austria.

România a ratat calificarea directă pentru un singur gol, fiind la egalitate cu Rusia la puncte și golaveraj, dar aceasta a avut mai multe goluri înscrise.


AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*