FOTO, VIDEO. Accident între un microbuz și o mașină, soldat cu 14 victime în Bihor! 18 copii au fost implicați

Pompierii militari acționează pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs în Bihor, în urma ciocnirii unui microbuz și a unei mașini.

Foto: ISU Bihor

Un accident grav, soldat cu 14 victime, s-a produs vineri, pe DN 76, în localitatea Petrileni, în coliziunea dintre un microbuz şi un autoturism, a informat ISU Bihor.

„Pompierii militari bihoreni acţionează pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN 76, pe raza localităţii Petrileni, eveniment în care sunt implicate 24 persoane aflate într-un un microbuz şi un autoturism”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.

Potrivit acesteia, cele 20 de persoane care se aflau în microbuz şi 4 în autoturism au fost evaluate şi asistate medical.

„Din cele 4 persoane aflate în autoturism, două au suferit răni grave şi două au fost rănite uşor. După acordarea îngrijirilor care se impun tuturor celor 14 victime, echipajele medicale şi pompierii militari le vor transporta la spital. Situaţia este în dinamică”, informează reprezentanții ISU Bihor, potrivit bihon.ro

Evenimentul rutier a fost anunţat la 112 la ora 13,30.

La faţa locului au fost trimise numeroase echipaje pentru salvarea victimelor: echipajele Staţiei de Pompieri Ştei, Secţiei de Pompieri Beiuş şi Detaşamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi cu două ambulanţe SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Împrejurările în care s-a produs evenimentul urmează să fie stabilite din cercetările poliţiştilor care se află la faţa locului.

În ceea ce priveşte persoanele rănite, din primele date, în urma accidentului rutier, 14 persoane (10 din microbuz şi 4 din autoturism) au suferit diverse leziuni, majoritatea aparent uşoare.

„În prezent, acestora li se acordă îngrijiri medicale la faţa locului, urmând să fie transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale”, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor,

Traficul rutier nu este blocat în zonă, se desfăşoară pe o bandă, alternativ.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*