FOTO: Acea misiune pe care nu o întâlnești în fiecare zi: am ținut primul copilul în brațe!

Ieri, alarma a sunat pentru un echipaj de prim-ajutor din Sibiu. O femeie însărcinată acuza mici dureri, specifice sarcinii.
În tura de serviciu erau Bogdan, Radu și Dan, „frați de armă”, paramedici SMURD, dar și prieteni în timpul liber. S-au echipat urgent, au bătut palma și au plecat de urgență spre caz.
„Hai, Doamne ajută să fie bine”
Ajunși la casa femeii, definiția unei misiuni obișnuite s-a schimbat.
În loc să ducă la spital o gravidă, au asistat o tânără mămică la naștere. Travaliul începuse.
Cu un echilibru de fier, cei trei paramedici au analizat rapid situația și au pus în aplicare toate cunoștințele…doar teoretice, până la acel moment. Fiecare a intrat însă în rol, cu mult curaj.
„Cât timp Radu i-a măsurat valorile mamei și ale copilului, Dan ne-a pregătit ce am avut nevoie și a vorbit în permanență cu mama, iar eu… am fost cel norocos! Am ținut primul copilul în brațe! Este o senzație extraordinară. Nu te întâlnești în fiecare zi cu asta!” – spune echipa.
Bucuria lor a fost că mama și Andreea-Ioana (așa o cheamă pe cea mică) sunt bine.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*