FOTO. Amenzi DRASTICE în transportul feroviar: geamuri sparte, toalete murdare și gări deteriorate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de aproape 700.000 de lei în urma unor controale realizate la companiile feroviare din țară.

Sursă foto: ANPC

Potrivit datelor transmise de directorul general al ANPC, Paul Anghel, instituția a derulat, în primele patru luni ale acestui an, o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislației în domeniu, în ceea ce privește serviciile oferite consumatorilor la desfășurarea activității în transportul feroviar.

Astfel, principale abateri constatate au fost:

– condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren, respectiv geamurile vagoanelor și ușile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalica neacoperită, lipsa tapițeriei sau existența uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protecție pătate, murdare

– folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parțial, degajând un puternic miros de dejecții, cu pisoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără apă la grupul sanitar

– prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condițiile igienice necesare

– folosirea unor săli de așteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereți scorojiți, pete de mucegai, infiltrații de apă

– existența pavimentelor pe peroane deteriorate, cu coșuri de gunoi ruginite

– existența peroanelor neridicate la nivel, a unor peroane denivelate cu armătura de metal ieșită prin beton-la vedere.

Totodată, comisarii ANPC au mai constatat folosirea unui număr insuficient de scaune pe peron cele existente fiind şi deteriorate, neafişarea informaţiilor corecte şi complete la ghişeele de bilete, prezentarea unor tarife în moneda euro, fără a fi afişat cursul de schimba valutar al BNR, precum şi informare incompletă cu privire la reclamațiile consumatorilor.

Inspectorii ANPC au aplicat 89 amenzi contravenționale în valoare totală de 693.500 lei

De asemenea, s-a stabilit oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor, în cazul a 27 operatori economici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*