FOTO Creșă nouă, cu fonduri europene, la Mediaș

Primarul Gheorghe Roman a participat azi la prezentarea celei mai noi creșe din Mediaș, una amenajată recent cu fonduri europene.

Aflată pe strada George Topârceanu nr. 14, instituția a fost înființată în cadrul proiectului „Educație antepreșcolară, premisă pentru dezvoltare comunitară în Municipiul Mediaș“, cofinanțat din Fondul social european, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui contract a fost semnat în luna februarie 2021, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Scopul principal al proiectului a constat în înființarea unei creșe, în cadrul căreia un număr maxim de 60 de copii, cu vârste de până la doi  ani, vor beneficia de servicii de educație antepreșcolară. Instituția și-a deschis recent porțile și funcționează într-o clădire special reparată și reabilitată, pentru a răspunde cerințelor educaționale specifice acestei grupe de vârstă.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.095.898,50 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 3.481.513,73 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 532.466,70 de lei, iar contribuția proprie este de 81.918,07 lei. Sumele aferente proiectului sunt destinate funcționării, susținerii programelor de formare a personalului, dar și dotării creșei cu mobilier, aparate electrocasnice pentru bucătărie, și tot ce este necesar pentru ca cei mici să își poată desfășura activitatea.

Scopul final al implementării proiectului este ca prin pachetul de servicii de educație antepreşcolară furnizate să fie evitat riscul de abandon, să fie îmbunătățită calitatea vieții membrilor comunității prin sprijinirea părinților copiilor pentru a se întoarce pe piața muncii și pentru a avea acces la servicii de ocupare și sociale adecvate nevoii sociale, să se prevină sau să se combată, prin serviciile oferite, riscul de marginalizare socială sau excludere socială a copiilor cu vârsta de până la 2 ani, dar și a părinților acestora, să fie sensibilizată comunitatea și opinia publică privind importanța educației încă de la vârste fragede, necesitatea asigurării unor servicii educative de calitate, accesibile și personalizate unei categorii fragile.
De asemenea, prin implementarea proiectului se dorește reducerea numărului de copii antepreşcolari ce aparțin familiilor vulnerabile, ce nu frecventează sistemul de învățământ timpuriu, dar și creșterea gradului de sensibilizare şi de educație a părinților privind dezvoltarea armonioasă a copilului şi importanța participării acestora la sistemul de învățământ încă din perioada timpurie.

„După cum se știe, Mediașul desfășoară în momentul de față proiecte pe fonduri europene și guvernamentale de aproximativ 200 de milioane de euro. Prezentul proiect a luat naștere în urma unor discuții pe care le-am avut cu colegii mei de la Direcția de Asistență Socială, iar astăzi am putut să constat că părinții sunt majoritatea mulțumiți de locul în care urmează să își trimită copiii. Astfel de proiecte vor mai fi derulate în oraș, se știe că a mai fost aprobat un proiect prin care vom construi o creșă și în cartierul Vitrometan, urmând să înceapă anul viitor.
Nu pot decât să îi felicit pe toți părinții care au ales să își aducă copiii la această creșă, iar medieșenilor le transmit, tuturor, că este important să aibă încredere că ceea ce am promis se va realiza. Nu întotdeauna lucrurile se întâmplă așa cum îmi doresc, dar cu siguranță mă voi ține de toate promisiunile și vom realiza toate proiectele pe care le avem în lucru“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*