FOTO: Explozie urmată de incendiu în Presaca, comuna Păuca

O explozie urmată de incendiu la o șură din sat Presaca comuna Păuca din cauza unei butelii.

Utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate poate provoca incendii sau deflagrații ce se pot solda cu mari pagube materiale şi uneori, din nefericire, cu rănirea unor persoane sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

Pompierii militari ai subunității Miercurea Sibiului au fost alertați despre producerea unui incendiu la o gospodărie din satul Presaca comuna Păuca.

Pentru gestionarea situației de urgență semnalate, la adresa indicată au fost mobilizate cu operativitate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

În sprijinul pompierilor profesioniști au acționat și pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U Păuca.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la o șură pe o suprafață de circa 60 mp

Un bărbat de aproximativ 78 de ani, conștient cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului ( brațe si față)a primit îngrijiri medicale și a fost predat unui echipaj SAJ cu medic pentru transportul la UPU Sibiu.

În urma evenimentului au ars: șura în totalitate pe o suprafață de aproximativ 60 mp și bunurile aflate în interiorul acesteia (aparatură electrocasnică, mobilier).

Incendiul a izbucnit în urma verificării buteliei cu flacără deschisă (chibrit).

 

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt.Dumitru Croitoru ” al județului Sibiu reamintesc cetățenilor principalele reguli și măsuri menite a le proteja viața și bunurile:

 

🧯 Înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
🧯 În cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, procedați de urgenţă la închiderea robinetului buteliei şi al aparatului de utilizare şi la deschiderea uşilor şi ferestrelor pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute.
Totodată, nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, nu se va fuma şi nu se vor aduce/utiliza surse de foc decât după aerisirea încăperii;
🧯 La aprinderea focului la aragaz sau sobă alimentate cu gaze naturale, după deschiderea robinetului buteliei, utilizați principiul „gaz pe flacără” (întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz). Recomandăm utilizarea aprinzătorului electric;
🧯 Umpleți buteliile doar cu combustibilul pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.

În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:
❌ Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;
❌ Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
❌ Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40 C;
❌ Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.
❌ Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;
❌ Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
❌ Trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;
❌ Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
❌ Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;
❌ Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
❌ Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.);
❌ Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*