FOTO: ACTUALIZARE: Flăcări extinse de la o anexă la acoperișurile a două case, în Orlat

Incendiu anexă gospodărescă extins la acoperișurile a două case învecinate din localitatea Orlat, str. Gării.

Se intervine cu 3 autospeciale de stingerea și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de lucru Săliște și Detașamentului Sibiu.

În momentul de față pompierii militari au limitat incendiul și lucrează pentru lichidarea acestuia.

Din informațiile existente până în acest moment nu sunt semnalate victime.

ACTUALIZARE: După mai multe ore de intervenție, pompierii militari au lichidat incendiul.

S-au înregistrat următoarele pagube:

– a ars în totalitate anexa ( aproximativ 35 mp) constituită ca bucătărie de vară și spațiu de depozitare de unde a pornit incendiul, fiind salvată casa de locuit din imediata apropiere.

– acoperișul casei alăturate pe o suprafață de cca 60 mp, fiind salvată 80% din casa P+E.

– acoperișul altei case învecinate pe o suprafață de aproximativ 30 mp.

La intervenție au participat și membrii SVSU Orlat cu o autospecială de stingere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic produs de o butelie aflată în anexă, racordată cu improvizații la un aparat de gătit (aragaz).

𝑴𝒂̆𝒔𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒓𝒆

ISU: Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja locuința de un posibil incendiu, aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire și respectați măsurile de prevenire a incendiilor.

  • nu folosiți aparate de utilizare (aragazuri, plite, maşini de gătit etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Repararea şi întreţinerea acestora să se facă numai prin unităţi autorizate.
  • nu modificați instalaţiile de gaze fără aprobări legale şi prin intermediul unor persoane neautorizate
  • verificați permanent starea furtunurilor flexibile prin care sunt racordate aparatele de utilizare la instalaţia de gaze naturale. În situaţiile în care apar fisuri, crăpături etc. înlocuiți-le cu altele omologate, cu ajutorul persoanelor autorizate.

ATENȚIE!!! Pentru verificarea etanşeităţii se va utiliza numai soluţie de apă şi săpun.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*