FOTO. UPDATE. Incendiu devastator în Mediaș! Apartament mistuit, zeci de oameni evacuați

Incendiu pe strada Tineretului din Mediaș la un apartament situat la parterul blocului.

Foto: ISU Sibiu

La incendiu sunt mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cisternă de alimentare cu apă, o autospecială de transport victime multiple, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.

Se lucrează pentru lichidarea incendiului care se manifestă cu degajări mari de fum.

Până la acest moment au fost evacuate din bloc aproximativ 40 persoane, iar alte 50 s-au autoevacuat, conform ISU.

O femeie în vârstă de 83 de ani a fost transportată la spital, conștientă, cu dificultăți de respirație.

Echipajele medicale mai evaluează în aceste momente 3 persoane.

UPDATE

Incendiul a fost lichidat de pompieri, astfel acesta nu s-a extins la alte locuințe din imobilul de tip P+3E.

A fost afectată de flăcări în totalitate, o garsonieră, de aproximativ 12 mp.

De asemenEa, au fost afectate de fum, holul și casa scării.

Pompierii au evacuat un număr de 30 de persoane dintre care 25 erau minori.

3 adulți și 2 minori au primit îngrijiri medicale, în urma cărora o persoană de 18 ani a fost transportată la CPU Mediaș cu atac de panică. Restul de 4 persoane au refuzat transportul la spital.

Cele 50 de persoane autoevacuate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În garsonieră nu se afla nicio persoană în momentul izbucnirii incendiului.

Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un aparat de încălzire improvizat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*