FOTO. Lucrările la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, grad de realizare de 55%

Cu o valoare totală a investiției de 10,69 milioane lei, viitorul Ambulatoriu destinat pacienților Spitalului Clinic de Psihiatrie este compus din demisol,  parter și 3 etaje, cu o suprafață de 1.312,50 mp.

FOTO: Consiliul Județean Sibiu

Banii necesari au fost obținuți de către Consiliul Județean Sibiu printr-o finanțare europeană acordată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, cât și printr-o contribuție proprie de 2% din bugetul Județului Sibiu.

Lucrările de construire, executate de firma sibiană „NV Const” SRL, au vizat consolidarea și extinderea clădirii care adăpostea cabinetele medicilor de gardă, amplasată lângă poarta de acces a spitalului.

În cadrul viitorului Ambulatoriu vor funcționa:

  • 9 cabinete medicale pentru specialitățile psihiatrie, neurologie, endocrinologie și interne
  • 5 cabinete pentru psihologie și imagistică
  • 1 laborator de analize cu două camere de recoltare
  • 3 săli de tratament
  • 2 vestiare pentru personal
  • 1 sală de ședință
  • 3 săli de așteptare (câte una pe fiecare nivel)
  • 2 oficii de registratură
  • lift pentru transport persoane

Pe lângă lucrările de construcție, Ambulatoriul va beneficia și de echipamente performante: Analizor toxicologie utilizat pentru detecția prezenței drogurilor în organism, cât și analizoare pentru biochimie, microbiologie, sediment urină, nivel VHS din sânge.

Dotările de laborator vor include un incubator de culturi bacteriene, centrifugă, autoclav și frigidere.

În sprijinul activităților de investigații imagistice, vor fi achiziționate câte un ecograf Doppler, electroencefalograf, electromiograf și holter EKG.

Până în prezent au fost alocați 7,61 milioane lei pentru execuția lucrărilor de construire, 2 milioane lei pentru  achiziționarea de echipamente medicale cât și 200 mii lei pentru studii și avize de specialitate.

„Am promovat această investiție în folosul pacienților și al personalului medical, întrucât activitatea din Ambulatoriu se desfășoară într-un spațiu insuficient ca suprafață și dotări, într-o clădire veche ce necesită lucrări de reabilitare. Am certitudinea că investiția va fi încheiată în vara acestui an și că sistemul județean de sănătate va putea oferi pacienților servicii de nivel european, într-o nouă locație cu suprafețe generoase, echipată cu aparatură de ultimă generație”, a declarat Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu.

Gradul de realizare a investiției este de 55%,  clădirea având ridicate toate cele 3 etaje, acoperișul montat, iar pereții exteriori izolați, tencuiți și cu tâmplăria montată.

În perioada următoare vor fi executate restul de lucrări, constând în compartimentări, montaj instalații electrice, sanitare, termice și de ventilație.

De asemenea, în perioada imediată, Consiliul Județean Sibiu va iniția procedurile de achiziționare a aparaturii medicale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*