FOTO: SALVAMONT Sibiu are bază de salvare în stațiunea Păltiniș!

Începând de azi, salvatorii montani de la SALVAMONT Sibiu își pot desfășura activitatea în zona stațiunii Păltiniș și în întreg arealul Munților Cindrel cu eficiență sporită și în condiții mult mai bune datorită finalizării construirii bazei de salvare Salvamont Păltiniș și a dotării ei cu echipamente medicale.

Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Sibiu, sub autoritatea căruia se află Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, și a fost posibilă în urma finanțării obținute de Consiliul Județean Sibiu din fonduri guvernamentale nerambursabile, respectiv de la Ministerul Turismului, în baza admiterii proiectului depus, finanțare completată cu fonduri de la bugetul local al județului Sibiu.

Contractul de finanțare cu Ministerul Turismului a fost semnat în data de 28 august 2019.

Clădirea bazei de salvare Salvamont Păltiniș este amplasată pe un teren cedat Consiliului Județean Sibiu de către Primăria Municipiului Sibiu, situat în vecinătatea Bazei sportive Șoimii Păltiniș în proximitatea intersecției drumului județean DJ 106 A Sibiu-Păltiniș cu drumul spre Șanta.

Baza Salvamont Păltiniș este este structurată în subsol, parter și etaj, cu  următoarele funcțiuni:

  • SUBSOLUL cuprinde sală mică de pregătire fizică a membrilor echipajelor de intervenție, un spațiu de depozitare pentru echipament, un garaj pentru autovehicule de intervenție și snowmobil, și o centrală termică.
  • PARTERULeste compus dintr-un hol de acces pentru turiști, fiind dotat cu locuri pentru așteptare, rastel pentru schiuri și grup sanitar, un spațiu de prim ajutor, 4 camere de cazare pentru echipele de intervenție, dotate cu baie cu dușuri.
  • La ETAJeste sala de mese, care va putea fi folosită și ca spațiu pentru instructaj și alte activități, dotată cu oficiu pentru prepararea hranei, cămară pentru alimente și o mică magazie pentru materiale necesare instructajelor. De asemenea, mai sunt două spații de cazare, dintre care o cameră cu două paturi și o cameră cu 12 locuri (priciuri) dotate cu grup sanitar, wc, lavoar și dușuri.
  • Dintre DOTĂRILEbazei menționăm: paturi de consultație, paturi simple, saltele, dulap echipamente medicale, dulapuri haine, birouri, scaune, defibrilator, lampă de examinare, targă, aspirator secreţii, calculator+soft, mese+scaune (total 20 locuri), maşină spălat vase, plită ceramică, hotă, cuptor electric, frigider, corp depozitare, rafturi, etajere, paturi simple, paturi supraetajate, saltele, dulapuri, masă birou, scaune, mașină de spălat rufe, uscător.
  • În exteriorul clădirii a fost montat un panou de cățărare pentru antremanentul salvatorilor montani.

Valoarea totală a proiectului este de 3.415.169,09 lei cu TVA din care:

  • Valoarea asistentei financiare suportate din bugetul de stat prin Ministerul Turismului: 139.900,23 lei cu TVA
  • Valoarea contribuției Consiliului Județean Sibiu: 275.268,86 lei cu TVA

Valoarea lucrărilor este de 3.057.970,86 lei cu TVA, la care se adaugă dotările în sumă de 228.480 lei cu TVA. Restul, până la valoarea totală a proiectului, reprezintă cheltuieli cu proiectarea, asistența tehnică, dirigenția de șantier, taxe ISC.

Execuția lucrărilor a fost realizată de către SC TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL și a fost finalizată în luna decembrie 2021. Obiectivul de investiție a fost recepționat în data de 20.01.2022. Perioada de garanție a lucrărilor este de 36 de luni.

„Încă un proiect finalizat la termen de echipa Consiliului Județean Sibiu. Baza Salvamont Păltiniș, echipată și dotată la standarde europene va aduce un plus de valoare calității activității salvamontiștilor și siguranței turiștilor. Este un obiectiv important pentru turismul sibian, mai ales în condițiile în care ne propunem ca județul Sibiu să devină o destinație pentru iubitorii ecoturismului”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, prezentă la inaugurarea bazei, alături de administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, Dan Popescu, specialiști din Direcția Strategii, Proiecte a CJ Sibiu.

Și salvatorii montani aflați în patrulare la Păltiniș s-au alăturat evenimentului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*