FOTO: Școala Radu Selejan și școala 21, modernizate și mai eficiente energetic

„Am finalizat lucrările de modernizare a încă două școli din Sibiu: școala Radu Selejan din Vasile Aaron și școala 21 de pe str. Luptei. Lucrările au urmărit eficientizarea energetică a clădirilor, un pas mai aproape de conceptul unei clădiri smart, mai puțin poluantă și care oferă condiții mai bune desfășurării cursurilor. Investițiile însumează 14,8 milioane de lei, sume intrate în bugetul local din fonduri europene. Reamintesc că proiecte similare au fost finalizate în 2020 la Liceul Constantin Noica și anul acesta la școala nr. 1 din Ștrand”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

 

Îmbunătățiri produse prin aceste lucrări:

  • Pe acoperișuri au fost instalate 240 de panouri fotovoltaice care produc energia electrică necesară pentru iluminatul clădirilor. Panourile sunt conectate la acumulatori care stochează energia obținută în zilele însorite.
  • În sălile de clasă au fost instalate 215 ventiloconvectoare care asigură încălzirea și răcirea spațiilor celor două școli. Aceste aparate sunt conectate la pompe aer-apă care furnizează atât căldură, cât și aer rece prin sisteme moderne de producere și conversie a energiei.
  • Sistemul de iluminat a fost modernizat prin instalarea de corpuri de iluminat LED, care pot fi controlate cu ajutorul senzorilor ce  transmit intensitatea necesară de lumină.
  • Un sistem de management inteligent al clădirilor a fost instalat în fiecare dintre cele două clădiri, permițând controlul de la distanță a sistemului de iluminat, a temperaturii în sălile de clasă și celelalte spații ale școlilor, dar va permite și urmărirea randamentului echipamentelor instalate și a consumurilor de utilități
  • Clădirile au fost anvelopate termic: pereții exteriori au fost placați cu polistiren de 10 cm, iar podul a fost izolat cu vată minerală bazaltică.
  • După realizarea acestor lucrări de modernizare, Primăria Sibiu a obținut autorizația de securitate la incendiu
  • La școala 21 s-a modernizat printr-o altă lucrare, finanțată din bugetul local, terenul de sport, în suprafață de aproape aproape 900 mp. Astfel s-a creat un teren sintetic modular, împrejmuit, pentru baschet și handbal. Investiția se ridică la 550.000 de lei. Suprafața sintetică a terenului este de înaltă performanță având sisteme de toleranță laterală și de transfer dinamic al forței, care reduc la minimum riscul unor accidentări grave, protejând articulațiile sportivilor în cazul mișcărilor în lateral sau a săriturilor. Terenul este realizat din materiale rezistente la intemperii, având o durată de viață îndelungată – peste 15 ani, fără lucrări majore de întreținere.

Impactul acestor investiții înseamnă în primul rând condiții mai bune pentru 1200 de elevi care învață în aceste școli, dar și pentru zecile de profesori care își desfășoară activitatea aici. Din punctul de vedere al consumului de utilități, echipamentele instalate vor asigura scăderea consumului anual de energie primară din surse neregenerabile cu cel puțin 40%, creșterea consumului de energie din surse regenerabile cu cel puțin 20% prin utilizarea sistemelor alternative de producere a energiei, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu minim 40% generând un efect pozitiv asupra mediului și schimbărilor climatice, precum și îmbunătățirea aspectului urbanistic prin refacerea finisajelor clădirii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*