FOTO. Studenții AFT s-au antrenat cu elicoptere IAR, drone și vehicule militare de teren

Studenții anului 3 de la specializarea Leadership ai Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu au participat la un exercițiu de antrenament cu tehnică militară de vârf: elicopter IAR 330, vehicule tip VAMTAC și  dronă de cercetare recunoaștere tip Raven.

Exercițiul de antrenament în teren ”CADET 22”, la care au participat studenții anului 3 de la specializarea Leadership militar ai AFT s-a desfășurat în poligonul Perii Dăii.
Punctele forte ale exercițiului au fost generate de tehnica militară folosită, respectiv un elicopter IAR 330, vehicule tip VAMTAC și o dronă de cercetare recunoaștere tip Raven.
”Astfel, studenții militari îndrumați de instructorii din teritoriu participanți la exercițiu, au avut posibilitatea de a-și perfecționa deprinderile de comandă necesare pregătirii și ducerii luptei în diferite situații tactice, într-un mediu operațional versatil și dinamic, exersarea procedurilor de conducere a trupelor în cadrul diferitelor misiuni specifice și asumarea rolului de lider al unei structuri militare de nivel grupă sau pluton, perfecționarea deprinderilor de operaționalizare a unei sarcini tactice și dezvoltarea capacității de reacție în condiții de stres, a rezilienței individuale și colective.”, explică reprezentanții AFT Sibiu.
De asemenea, în cadrul acțiunilor din teren, studenții au avut ocazia să pună in practică tehnicile, tacticile și procedurile învățate la clasă, sesizând totodată și anumite aspecte de coordonare care pot fi îmbunătățite de echipa de conducere în cadrul unor exerciții viitoare similare.
Sursa foto: Facebook AFT Sibiu

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*