FOTO: Traficanți de droguri din trei localități ale județului prinși după au vândut droguri timp de minim un an

Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, sub coordonarea procurorilor DIICOT Sibiu, au efectuat joi 7 percheziții domiciliare, în trei localități din județul Sibiu, la persoane bănuite că ar fi procurat, deținut și comercializat substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

De asemenea, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, pentru persoanele bănuite de desfășurarea acestor activități.

Au fost ridicate aproximativ 700 de grame de masă vegetală, 2 comprimate, 2.450 de lei, 100 de lire sterline, 5 grindere, un cântar electronic, 9 telefoane mobile, 2 laptop-uri, un hard-disk, o râșniță și autocolante pentru inscripționat plicuri.

Din cercetări a reieșit că, de la sfârșitul anului 2019, membrii grupării ar fi comercializat substanțe cu efect psihoactiv unor persoane din județul Sibiu, tranzacțiile fiind efectuate stradal sau la locuințele persoanelor cercetate.

O parte din substanțele interzise ar fi fost procurate din străinătate, fiind expediate printr-o firmă de coletărie.

Acțiunea beneficiază de sprijinul echipelor de acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Sibiu și Alba.

Cercetările sunt în curs de desfășurare, pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*