Foto – Video. 24 de ore de FOC pentru pompierii sibieni

Pompierii sibieni au avut mult de lucru în ultimele 24 de ore.

Foto: ISU Sibiu

Luni după amiază, în jurul orei 17.00, pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență în Șura Mică, pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească, cu risc de propagare la întreaga locuință.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la camera centralei termice, acesta propagându-se și la acoperișul anexei.

Foto: ISU Sibiu

Pompierii au reușit la limiteze incendiul, astfel acesta nu s-a extins la întreaga locuință. În urma incendiului, care a fost cauzat de un scurtcircuit produs la un cablu electric neizolat corespunzător din camera centralei, au ars în totalitate camera centralei termice și acoperișul acesteia pe o suprafața de aproximativ 15 mp. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Un alt incendiu, tot într-o gospodărie s-a produs în această dimineață în Jina.

Foto: ISU Sibiu

Pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere, o cisterna cu apă, o autospecială de intervenție și comandă și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unor anexe gospodărești, existând risc de propagare la casa de locuit și alte anexe învecinate.

Video: ISU Sibiu

Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze casa și anexele învecinate.

În urma incendiului a ars acoperișul anexelor pe o suprafață totală de aproximativ 100 mp, încăperile fiind afectate de incendiu în totalitate. De asemenea a ars și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 mp, iar acoperișul unei anexe învecinate a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 10 mp.

Foto: ISU Sibiu

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un frigider defect. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Un al treilea incendiu a avut loc în această dimineață , în jurul orei 7.30, la un autoturism pe strada Cristian din Sibiu.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta cu ardere mocnită la compartimentul motor. Acesta a fost lichidat prompt, fără a se extinde la întregul autoturism. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit produs la un cablu al compartimentului motor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*