FOTO, VIDEO. Aventură pe muchie de cuțit pentru câțiva studenți sibieni

Doi băieți și o fată au rămas blocați ieri în Cheile Râmețului, după ce au fost nevoiți să traverseze câteva porțiuni prin apa rece.

Foto, video: Salvamont Alba

Cei trei tineri, cu vârste de 22 și 23 de ani, o fată și doi băieți, studenți la Sibiu și Cluj-Napoca, au traversat Cheile pe firul apei, cu intenția de a se întoarce pe traseul Brâna Caprei. Din când în când au fost nevoiți chiar să intre în apa foarte rece a râului. Aceștia i-au anunțat pe salvamontiștii din Alba că nu găsesc intrarea în traseu, iar apa este prea mare și nu mai pot înainta.

De asemenea, au transmis că nu mai pot intra în apă, debitul acesteia fiind mare și, astfel, nu pot nici să se mai întoarcă. În plus, fata s-a lovit la genunchiul stâng într-o piatră aflată sub apă, motiv pentru care se deplasa greu.

Deoarece în zona Cheilor Râmețului nu este acoperire cu semnal GSM, unul dintre ei a urcat pe un versant, pentru a căuta semnal și a cere ajutor. A reușit să transmită și coordonatele GPS, pentru a facilita localizarea.

Două autovehicule de teren cu 7 salvatori montani s-au deplasat de urgență înspre Cheile Râmețului și au început traversarea acestora pentru a-i localiza, acorda primul ajutor și evacua din zonă.

 

S-a luat în calcul o posibilă intrare în hipotermie

 

Chiar dacă tinerii nu au menționat, s-a luat în calcul o posibilă intrare în hipotermie a acestora, întrucât au trecut prin vale, iar apa este foarte rece, ei având hainele și încălțămintea ude.

În cele din urmă, tinerii au fost găsiți în amonte de al doilea Portal (Poarta 2).

S-a luat decizia de a fi conduși către satul Cheia. O echipă de salvatori au rămas să conducă tinerii, pe care i-au asistat cu corzi, pe post de balustradă, la porțiunile de traversare a apei, deoarece temperatura foarte scăzută, debitul și adâncimea acesteia ar fi putut să îi pună în dificultate.

O altă echipă a mutat mașinile, pe deasupra cheilor, înspre Cheia, pentru a prelua tinerii uzi, cu echipament mai puțin adecvat și pe salvamontiști.

 

În tot răul, și un bine

„Porțiunea de drum care coboară dinspre satul Brădești către cătunul Cheia a fost una dificilă, cu zonă de panta înclinată considerabil, strat generos de noroi (s-a înmuiat asfaltul), și apă care șiroia pe ogașe și a pus la încercare mașinile de teren…dar și pe salvatori. Dar vorba aceea: <În tot răul, și un bine!>. În felul acesta s-au încălzit cu toții, atât tinerii care au fost preluați și îmbarcați în mașini, cât și salvatorii. Transportați înapoi la mașinile pe care le aveau la intrarea dinspre amonte în Cheile Râmețului, tinerii au relatat că s-au documentat despre chei, despre traseu, și au fost impresionați de frumusețea și spectaculozitatea acestora. Au omis cateva lucruri importante: temperatura exterioară, cea a apei, debitul acesteia, echipamentul mai puțin adecvat și faptul că sunt porțiuni în care, cei care parcurg cheile, sunt nevoiți să intre prin apă. Din fericire, la orele 20.30, totul s-a încheiat cu bine. Tinerii au plecat spre casele lor”, a transmis, vineri, Salvamont Alba.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*