FOTO/VIDEO. Gospodarul Tomiță din Săcădate, nuntă ca-n povești

Florin Toma Stănilă, cunoscut drept Tomiță, ”Gospodarul fără pereche” din Săcădate a avut parte de o nuntă ca-n povești alături de aleasa inimii, Nicoleta. Vornic le-a fost un alt gospodar care a devenit celebru după ce a participat la aceeași emisiune care l-a ajutat pe Tomiță să își întâlnească soția, Claudiu Borza.

Florin Toma Stănilă, alias Tomiță, din Săcădate, este cunoscut de toți avrigenii datorită legumelor proaspete și murăturilor pe care le vinde în piața din oraș, sau la poarta casei din satul Săcădate. Însă a devenit cunoscut în întreaga țară după ce a participat la emisiunea tv ”Gospodar fără pereche”, unde a participat cu intenția de a-și găsi soție. A plecat însă din emisiune fără a-și găsi perechea.

Și totuși, datorită show-ului TV bărbatul și-a găsit sufletul pereche, pe Nicoleta, din Orăștie. Femeia l-a văzut la televizor și i-a scris. Cei doi s-au întâlnit, s-au plăcut, iar în vara anului 2020 au făcut cununia civilă.

Petrecerea de nuntă, pe care au fost nevoiți s-o amâne din cauza pandemiei, s-a desfășurat sâmbătă, într-un cunoscut restaurant din Sibiu. Claudiu Borza, un alt fermier care a devenit celebru după ce participat la emisiunea ”Gospodar fără pereche” le-a fost vornic, iar atmosfera de petrecere a fost întreținută de interpreta Gabriela Nistor.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*