FOTO, VIDEO: S-a finalizat și construcția creșei noi din cartierul Ștrand

“Am finalizat construcția și amenajarea creșei din cartierul Ștrand, de pe str. Sălajului și am creat astfel încă 105 locuri pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Urmează ca atât Primăria și unitatea de învățământ căreia va fi arondată, cât și Inspectoratul Școlar Județean să facă pașii legali și procedurali pentru autorizarea acestei unități de învățământ și angajarea personalului. Investiția are o valoare de 7,2 milioane de lei, din care 3,7 milioane de lei au fost asigurați din fonduri europene nerambursabile, iar 3,5 milioane de lei au provenit din bugetul local al Sibiului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Punem astfel la dispoziția celor mici:

  • 7 săli de grupă în care copiii vor învăța și se vor juca
  • O sală multifuncțională pentru servirea mesei și activități
  • Un cabinet medical
  • Grupuri sanitare adaptate vârstei
  • O bucătărie dotată și o spălătorie proprie
  • Diverse spații de depozitare și vestiare pentru personal

 

Lucrările de construcție au fost realizate de asocierea SC Conlan SRL Sibiu & SC Baltur SRL și a rezultat o clădire de 1.600 de mp, cu parter și etaj, cu dotări moderne pentru eficiență energetică:

  • Clădirea este izolată termic și are un acoperiș “verde”
  • Apa caldă se va produce în sezonul însorit prin energie solară, pe terasa clădirii fiind instalate panouri
  • Instalația de încălzire a fost amenajată în pardoseală pentru eficiență și confortul celor mici
  • Iluminatul în clădire este asigurat cu corpuri cu LED, mai eficiente ca luminozitate și din punct de vedere al consumului, sistemul fiind dotat cu senzori de prezență.

Clădirea este optimizată pentru persoane cu dizabilități: pentru acces s-au creat rampe, am amenajat grupuri și obiecte sanitare adaptate, iar pardoselile sunt continue, fără praguri.

Pe lângă construcția propriu-zisă, spațiile au fost amenajate cu dotări în valoare de 258.000 lei, constând în mobilier, electrocasnice și echipamente IT.

Următorii pași pentru deschiderea creșei:

 

  • Primăria Sibiu va obține autorizația ISU, va nota construcția și o va înscrie în CF, iar noua creșă va fi transmisă în comodat Școlii Gimnaziale nr. 1, de care va aparține.
  • Conducerea Școlii nr. 1 va obține autorizația sanitară din partea Direcției de Sănătate Publică și din partea Direcției Sanitar – Veterinare
  • Va urma procesul de evaluare și monitorizare de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), conducerea unității de învățământ urmând să depună documentația pentru aprobarea extinderii activității în spațiile creșei.
  • Ministrul Educației va emite ulterior un ordin prin care autorizează provizoriu funcționarea creșei, iar Inspectoratul Școlar Județean Sibiu trebuie să emită aviz pentru modificarea rețelei școlare din Sibiu în sensul includerii acestei noi creșe. Grupele de copii din această creșă vor fi astfel cuprinse în planul de școlarizare.
  • Ministerul Educației va aproba posturile necesare, alocând și finanțarea pentru acestea.
  • Inspectoratul Școlar Județean Sibiu va aloca posturile aprobate și va emite acordul pentru organizarea concursurilor de ocupare a acestora.
  • Unitatea de învățământ trebuie să obțină și Acordul pentru funcțiile de educatori puericultori din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă și va organiza concursurile de ocupare.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*