FOTO-VIDEO. Voluntarii care duc bucuria în vârful muntelui

Un grup de prieteni și voluntari din tot județul Sibiu, pe care i-a adus împreună dragostea pentru natură, au mers, în ajunul Crăciunului, în inima munților, cu oalele de sarmale în spate, pentru a ajuta oamenii izolați. Ei sunt  Prietenii Naturii Școala ”Regele Ferdinand” Sibiu, cei care organizează în fiecare sfârșit de săptămână drumeții pe munte, dar și acțiuni caritabile.

Prietenii Naturii Școala ”Regele Ferdinand” Sibiu este o comunitate de iubitori ai muntelui care își petrec fiecare sfârșit de săptămână pe munte, nu doar admirând peisajele magnifice, dar și ajutând oamenii izolați și uitați de lume în diferită cătune din munți.

Numai în această iarnă comunitatea de voluntari a organizat 11 acțiuni caritabile, în cadrul cărora au vizitat 39 de cătune, trei case de copii de tip familial și trei mănăstiri izlate în munți în județele Sibiu, Alba, Brașov și Mureș. Cei 160 de voluntari au parcurs pete 100 de kilometri cu rucsacele în spinare, în munți, au cărat aproape 4 tone de alimente și dulciuri, ajutând 273 de persoane. Cei peste 13 mii de lei, cu care au cumpărat alimentele și darurile au fost strânși tot de ei, de la părinții elevilor Școlilor Gimnaziale ”Regele Ferdinand” din Sibiu, ”Mihai Eminescu” din Mediaș, ”Mihai Viteazu” din Șelimbăr dar și de la alți donatori din Sibiu, Mediaș și Avrig.

Ajutor pentru oamenii izolați în inima muntelui

Comunitatea Prietenii Naturii Școala ”Regele Ferdinand” Sibiu s-a catalizat încă din 2017 în jurul profesorului de religie Viorel David, din cadrul Școlii ”Regele Ferdinand” Sibiu. El a fost cel care a început să facă drumeții în natură cu copiii, apoi, lor li s-au alăturat și părinții și alți adulți. În scurt timp aceste drumeții de sfârșit de săptămână au devenit obișnuințe.

”Am început să facem drumeții în munții, în zone tot mai îndepărtate și uneori mai greu accesibile. Așa am descoperit, pe lângă peisajele care își taie respirația, și numeroase cătune izolate, oameni bătrâni care trăiau singuri, lipsiți de sprijin, familii izolate, case de copii de tip familial care aparțineau de unele parohii și care aveau nevoie îmbrăcăminte, alimente etc. Și ne-am dat seama că doar să îi vizităm și să îi încurajăm cu o vorbă bună, nu e suficient. Așa am început să strângem bunuri și alimente, ca să îi ajutăm. Oamenii au aflat despre acțiunile noastre și ni s-au alăturat în număr . A fost ca un bulgăre de zăpadă. A pornit de la un grup mic, care a tot crescut. Și acțiunile noastre au căpătat amploare. Așa am reușit să ajutăm tot  ai mulți oameni uitați de lume în munți. Suntem o comunitate care acum numără aproximativ 160 de iubitori de natură și de oameni. Și ne tot adunăm. Fiecare contribuie cu ce poate: unii pun la dispoziție mașinile lor 4×4, ca să putem ajunge în zone greu accesibile, alți ajută financiar, alții cu bunuri…fiecare cum poate. Și facem totul cu plăcere și dăruire”, povestește Cătălina Halmaghi, profesor de religie și directoarea Școlii ”Mihai Eminescu” din Mediaș, una dintre voluntarele care se implică trup și suflet în aceste acțiuni.

În ajunul Crăciunului, cu oala cu sarmale pe munte

Profesoara Halmaghi spune că sunt organizate acțiuni în fiecare sâmbătă și duminică. Cei interesați știu și urmăresc pagina de Facebook unde sunt anunțate din timp evenimentele.

”Chiar și ajunul Crăciunului l-am petrecut pe munte. Am cărat cu noi oale cu sarmale gata făcute, în cătunele din comuna Ponor, Munții Apuseni. Acolo unde am văzut că oamenii nu aveau bucate de sărbători ca să pună pe masă, am lăsat câte o oală cu sarmale, să simtă și acei oameni că e sărbătoare.”, povestește voluntara.

Sursa foto/video: Prietenii Naturii Școala ”Regele Ferdinand” Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*