FOTO: Zeci de cadre militare înaintate în grad

Azi la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a avut loc festivitatea de înaintare în gradul următor, la termen, a unui număr de 86 de cadre militare.

Este vorba despre 7 ofițeri și 79 de subofițeri, care au primit, astfel, recunoaşterea abnegaţiei faţă de profesia nobilă pe care şi-au ales-o.

În cadrul ceremoniei au fost prezentate ordinele de avansare în grad ale militarilor care îndeplinesc condiţiile legale și le-au fost înmânate noile grade militare, motiv de bucurie, mândrie și satisfație profesională.

Cei 79 de subofițeri pompieri militari avansați la termen au primit noile grade după cum urmează: 11 gradul de plutonier adjutant şef, 50 gradul de plutonier adjutant, doi gradul de plutonier major şi 16 gradul de plutonier.

Dintre cei șapte ofițeri, unul a primit gradul de maior, doi gradul de căpitan și alți patru gradul de locotenent.

Inspectorul șef al ISU Sibiu, locotent-colonel Trefaș Lucian, le-a mulțumit colegilor pentru munca depusă în sprijinul cetățenilor și i-a felicitat pentru profesionalismul dovedit în îndeplinirea misiunilor încredințate.

ISU Sibiu: Le urăm succes colegilor noștri în parcurgerea tuturor etapelor specifice carierei militare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*