FOTO. Ziua Poliţiei Române. Cine a primit titlul de polițistul anului

Ziua Poliţiei Române (25 martie) este sărbătorită de polițiștii sibieni printr-o serie de manifestări prin care se marchează 201 ani de când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna marelui agă Mihăiţă Filipescu primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.

FOTO: IPJ Sibiu

Vineri, 24 martie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, a avut loc o ședință festivă pentru acordarea premiilor „Polițistul anului” la categoria ofițer și agent de poliție, avansarea la gradul profesional următor, la termen a 65 de polițiști (17 ofițeri de poliție și 48 de agenți de poliție) și înainte de termen a 20 de polițiști (9 ofiţeri şi 11 agenţi de poliţie), precum și acordarea a 36 de diplome de merit unor poliţişti care s-au remarcat pentru merite profesionale deosebite şi nu numai.

În semn de apreciere şi recunoştinţă pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea profesională în anul 2022, s-a acordat titlul de POLIŢISTUL ANULUI:

inspectorului principal de poliție OSMAN Gigi Ion, din cadrul Biroului de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Sibiu, la categoria ofițeri de poliție, și

– agentului principal de poliție FURDUI Radu Ioan, din cadrul Biroului de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Sibiu, la categoria agenți de poliție.

Cei doi polițiști s-au evidențiat în anul 2022 prin contribuția adusă în soluționarea mai multor cauze penale complexe, finalizate cu probarea activității infracționale a persoanelor implicate și luarea față de acestea a unor măsuri preventive. 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*