Fuga Lolelor, tradiție și legendă

Fuga Lolelor este o sărbătoare cu multe variante și obiceiuri, de la sat la oraș, în funcție de comunitate și de zona. În comunitățile din Transilvania, Lolele la sași sau Fărșangul la maghiari, se țineau în perioada dintre Bobotează și Miercurea Cenușii, înainte de lăsata secului, marcând simbolic pregătirea pentru începerea noului an agrar.

Costumul Lolelor este reprezentat de o îmbrăcăminte albă, cu margini colorate (roșii, verzi), pe care se cos des, ca niște solzi, fâșii de până neagră, late. La spate, Lolele au o codiță împletită, legată cu fundiță, iar pe cap poartă o mască specifică, mărginită cu blană de iepure sau nurcă.

 

Legendele spun că obiceiul Fuga Lolelor îşi are rădăcinile în Evul Mediu. Pe când năvălitorii turci au asediat cetatea Agnitei, o tânără curajoasă pe nume Ursula s-a deghizat într-un costum înfricoşător, a ieşit din cetate şi pocnind din bici făcea zgomote asurzitoare ce i-au alungat pe turcii speriaţi.

În secolele XVII-XVIII, obiceiul lolelor era strâns legat de obiceiul înmânării lăzii de breaslă noului staroste. Adunarea era însoţită de lole, personaje amuzante, care aveau rolul de a proteja lăzile de vecinătate.

Astăzi, obiceiul se desfăşoară sub forma unei parade deschise de căpetenia breslei cizmarilor însoţită de doi copilaşi, simbol al îngerilor păzitori. Urmează apoi breasla croitorilor, breasla blănarilor şi breasla dogarilor, fiecare dintre aceste bresle prezentând publicului meşteşugurile tradiţionale, elemente şi personaje specifice. Defilarea se încheie cu intonarea Imnului Transilvaniei apoi lolele aleargă în grupuri pe străzi pentru a alunga spiritele rele prin pocnete de biciuri şi zgomotul tălăngilor. Dacă sunt recunoscute de trecători, acestea oferă drept recompensă câte o gogoaşă.

Și în acest an sărbătoarea va fi marcată în centru orașului Agnita, duminică 30 ianuarie.

Programul va fi următorul:

ora 09:30 întâlnirea în zona IMIX

ora 10:00 plecarea paradei pe str. Avram Iancu

ora 10:15 prezentare personaje tradiționale în zona Farmaciei, Hotel Dacia

ora 10:30 prezentare personaje tradiționale în faţa Primăriei Agnita

ora 10:45 plecare spre INCSTAR, str.M.Viteazu, intersecția Chirpar

ora 11:00 prezentare personaje și desfacerea paradei, intersecția INCSTAR.

One Comment

  1. Prin anii 70? a fost o lunga disputa locala privind istoria lolelor. Se spunea ca unii se mascau sa nu fie recunoscuri si-i biciuiau pe altii. Cam asa era in mare parte din Europa. Noroc ca au tot reinviat pana au ajuns la googosi!!…

Dă-i un răspuns lui rotariu Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*