Fuziunea Patria Bank – Banca Comercială Carpatica, amânată din motive nedezvăluite

Tribunalul București a respins cererea de fuziune între Patria Bank și Banca Comercială Carpatica, ceea ce va întârzia procesul de contopire a celor două bănci dincolo de 1 februarie.

Fuziunea a parcurs toate etapele comerciale, operaționale și de reglementare și mai avea nevoie doar de aprobarea Tribunalului, susțin reprezentanții Patria Bank. „Am fost informați că în cadrul acestei ultime proceduri, tribunalul a dat în data de 17 ianuarie 2017 un răspuns nefavorabil cererii băncilor de aprobare a fuziunii”, se arată în comunicatul băncii, citat de profit.ro. Drept urmare, nu mai este valabilă data estimată anterior, de 1 februarie, de la care cele două bănci ar fi trebuit să funcționeze sub numele Banca Comercială Carpatica,

„Deși suntem surprinși de această decizie, considerând ca am depus toate eforturile (intern și primind sprijin și expertiză externă) pentru realizarea documentației conform legii, suntem încrezători că în momentul în care vom cunoaște motivele acestei hotărâri, vom identifica în cel mai scurt timp soluțiile potrivite pentru a finaliza această etapă formală a procesului de fuziune și vom realiza fuziunea conform voinței acționariatului celor două bănci”, mai scrie în comunicat.

Bogdan Merfea, director executiv al Patria Bank, susține că decizia instanței nu va afecta operațiunile celor două bănci. Fuziunea a fost aprobată de acționari în octombrie și de către BNR la finele lunii noiembrie.

Carpatica a fost cumpărată, la începutul anului trecut, de către Nextebank, care ulterior și-a schimbat numele în Patria Bank.

One Comment

  1. Catalin says:

    Mi s-a comunicat ca si client Patria Bank ca trebuie sa trimit noul cod IBAN angajatorului de la 1 Feb.
    Acum pe siteul PatriaBank e scris, codurile IBAN existente raman si dupa 1 Feb iar cateva randuri mai jos scrie ca se schimba la 1 Feb.

    Mai lucrez si detasat departe de tara iar leafa o primesc la PatriaBank
    Nu stiu ce si cand va fi cu cardurile, tokenul.
    Tre sa vin in tara sa iau altele. Cand va fi asta?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*