Gabarit depășit în Piața Mare

Strongman Champions League aduce și anul acesta, la Sibiu, unii dintre cei mai puternici oameni ai planetei.

foto: Silvana Armat

Competiția revine cu o ediție spectaculoasă în fața publicului sibian, în data de 16 septembrie, între orele 14.30 și 20.00, în Piața Mare.

Cei mai puternici oameni din diferite colțuri ale lumii se vor confrunta în diferite probe, punctele acumulate urmând să conteze pentru clasamentul de la finalul anului, care va stabili cel mai puternic om al planetei. Finala mondială se va desfășura în perioada de 11-12 noiembrie, în Insulele Canare. Până atunci, puternicii atleți își vor măsura forțele în cadrul ediției Strongman Champions League de la Sibiu, în data de 16 septembrie, între orele 14.30-20.00.

Concurenți cu renume

Concurenții prezenți în cadrul evenimentului de la Sibiu sunt: Daniel Evans din USA, Krzysztof Radzikowski (36 de ani) din Polonia – cu titluri SCL în 2013 în cadrul SCL Iceman Challenge în Finlanda, Cehia și Portugalia, Dennis Kohlruss – al treilea cel mai puternic om din Germania, campion al mai multor concursuri de tip „strongman”, Alex Moonen din Olanda – câștigătorul primei probe SCL 2016 desfășurată la Sibiu, Ivars Smaukstelis din Letonia, Mika Torro din Finlanda, Phil Robertson din Anglia, Daniel Gracia (30 ani) din Gibraltar – ocupantul locului 7 cu 47 de puncte în clasamentul final al etapei din România în 2015, Akos Nagy (31 ani) din Ungaria – câștigătorul competiției de juniori la Campionatul Mondial încă din 1997 pe când avea doar 19 ani, Vladimir Comorovschi (30 ani) din România, cel care în 2016 a câștigat etapa din Campionatul Balcanic din Tsarevo, și a obținut locul 1 la Strongman Carei, iar în cadrul etapei SCL Serbia a obținut locul 8. Publicul va avea ocazia să îl vadă și pe Sucman Rodion (27 ani) din Moldova, câstigătorul concursului Strongman Carei 2017, și ultimul, dar nu cel din urmă concurent, Vasile Pitirici din România, câștigătorul locului 3 al competiției Strongman Mamaia 2017.

Cinci probe

Probele la care vor fi supuși concurenții înscriși în cadrul competiției de la Sibiu sunt în număr de cinci și vor demonstra forța, îndemânarea, dar și rezistența tinerilor sportivi. „Loglift reps” este prima probă și constă în ridicarea deasupra capului a unei greutăți care cântărește între 115-140 kg. Concurentul trebuie să reușească mai multe ridicări într-un interval de timp cuprins între 70 și 90 de secunde. Cea de-a doua probă, „Hercules Hold Cars”, presupune ca sportivul să țină cât mai mult timp două mașini, care cântăresc aproximativ 4 tone, aflate pe o rampă de un metru înălțime. Cea de-a treia probă, „Forward Hold”, este una de rezistență în care sportivii trebuie să țină o greutate de 30 de kg în mâini, acestea fiind întinse paralel cu solul, cât mai mult timp posibil. Penultima probă este „Farmer’s Walk”, în care concurenții trebuie să transporte un cadru metalic cu o greutate de 300 kg pe un traseu de 30 de metri într-un timp de 60 de secunde. Câștigător va fi cel care finalizează traseul în cel mai scurt timp sau cel care va ajunge cel mai departe, în cazul în care niciunul nu reușește să ajungă la finalul traseului. Ultima probă a competiției se numește „Atlas Stones” și constă în ridicarea a cinci pietre cu greutăți de 105, 115, 130, 135 respectiv 165 pe o platformă cu o înălțime ce variază între 125 cm, pentru cea mai grea piatră, și 180 cm pentru cea mai ușoară piatră. La fel ca si celelalte probe, câștigătorul este cel care termina proba în cel mai scurt timp.

 

Eveniment mondial

Strongman Champions League este o competiție desfășurată pe parcursul întregului an, la care participă cei mai puternici oameni din lume. Aceștia trebuie să se confrunte în diferite probe în urma cărora acumulează puncte, pentru ca la finele anului să se stabilească cel mai puteric om al planetei. Concurenții au o medie de înălțime de 192 cm și de greutate de 135 kg. Anul trecut, la Sibiu s-au întrecut opt sportivi internaționali, cu toții clasați în top 20 SCL.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*