Grav accident noaptea trecută pe A1. 11 persoane din care 8 minori au ajuns la spital

Accidentul s-a produs în jurul orei 3 pe Autostrada A1, la kilometrul 268+100m pe sensul de mers Sebeș Sibiu.

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

Din cercetările efectuate a rezultat că șoferul unui microbuz transport persoane, de capacitate 8+1, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa și pe care l-a proiectat apoi în parapetul din dreapta.

Cei 11 pasageri din microbuz, dintre care 8 minori, precum și șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Avrig, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„La fața locului au fost mobilizate următoarele forțe: trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere.

În accident au fost implicate 13 persoane, dintre care 8 minori și 5 adulți.

Din fericire cei 8 minori cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, nu au fost răniți, însă pentru siguranță, au fost transportați la CPU Luther. Minorii au fost însoțiți de o femeie în vârstă de 36 de ani care prezenta contuzii minore.

De asemenea, au mai fost transportați la UPU Sibiu conștienți: un tânăr de 18 ani cu un traumatism cranio-cerebral, un bărbat în vârstă de 56 de ani cu o contuzie toracică și un bărbat de 36 de ani cu contuzii minore” au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest accident.

Șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Buzău a fost sancționat cu amendă în valoare de 870 de lei pentru transportul mai multor persoane în autovehicul decât este prevăzut prin construcție.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*