Grupurile UDMR din Parlament și-au stabilit prioritățile legislative pentru sesiunea care începe mâine

Grupurile UDMR din Camera Deputaților și Senat s-au reunit la Borsec pentru a discuta prioritățile legislative din sesiunea parlamentară care urmează.

După cum a declarat pentru Mesagerul de Sibiu deputatul UDMR Benedek Zacharie, prima dintre priorități o reprezintă legile educației. Este vorba de două legi, una pentru învățământul preuniversitar și una pentru învățământul universitar.

„O altă prioritate a noastră o reprezintă pachetul de legi prin care să reușim ajutarea famililor cu mulți copii, a celor cu venituri reduse și a celor din mediul rural” a declarat Benedek Zacharie.

Pe de altă parte deputatul a spus că una dintre prioritățile sale o reprezintă modificarea cât mai rapidă a codului rutier, prin care să se liberalizeze examinările auto. Această lege a trecut deja de Senat la finalul lunii decembrie.

Pe lângă aceste priorități mai există propuneri ale Comisiei de Infrastructură și Transport, propuneri care se referă tot la modificări ale Codului Rutier.

În ceea ce privește rotativa la guvernare de care se discută tot mai mult în ultima perioadă, Benedek Zacharie declară că UDMR nu face parte din această înțelegere deci formațiunea sa politică nu va fi influențată în nici un fel de rotația premierilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*