Guvernul a adoptat proiectul prin care angajații pot să muncească până la 70 de ani. Cine va putea cumula pensia cu salariul la stat

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere. La stat, salariul nu va mai putea fi cumulat cu pensia, însă sunt mai multe excepții despre care ministrul Muncii spune că erau necesare pentru ca legea să fie constituțională, scrie Digi24

Aleșii locali, parlamentarii, membrii CCR și ai Curții de Conturi, și nu numai, se numără printre bugetari exceptați din legea interzicerii cumulării pensiei cu salariul la stat.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern și trimis în Parlament, vor putea cumula pensia cu salariul următoarele categorii:

  • persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție
  • persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora
  • pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate
  • membrii Academiei Române
  • asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„Acest proiect urmărește câteva obiective: avantajul competitiv al forței de muncă, se fructifică experiența angajaților; proiectul aduce echitate pentru cei care activează în sistemul public și crește baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură opțională”, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Muncii Raluca Turcan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*