Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, aproape gata pentru inaugurare

După încheierea lucrărilor la toate obiectivele ce compun complexul Hotel of Ice de la Bâlea Lac şi oficierea slujbei de binecuvântare a Bisericii de Gheață, încep pregătirile pentru organizarea festivităţii de inaugurare a Hotelului de Gheaţă.

Deschiderea oficială a unicului obiectiv de acest fel din partea de sud-est a Europei va avea loc sâmbătă, 10 februarie, începând cu ora 12.00.

„Cum s-a întâmplat şi în cazul ediţiilor anterioare, în acest an avem deosebita onoare prin prezența excelenței sale Kevin Hamillton, ambasadorul Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova să promovăm oferta turistică și oportunitățile de dezvoltare ale turismului în Munții Făgăraș și în special în județul Sibiu, în Canada. De asemenea, la acest eveniment vor participa și alte distinse personalități din administrația locală, județeană și reprezentanți ai Ministerului Turismului”, transmit organizatorii proiectului.

Momentul va fi marcat şi prin prezentarea „Hotel of Ice Photo Contest 2018„, deschis fotografilor români sau străini, în cadrul căruia pasionaţii de fotografie, amatori sau profesionişti, sunt invitați să participe și să predea fotografiile până în data de 20 februarie. Concurenţii au posibilitatea de a vizita Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac şi Palatul Brukenthal din Avrig, pentru a realiza două seturi (albume) de minim zece fotografii, ce vor fi înscrise în competiţie. Fotografiile vor fi evaluate de un juriu format din Dragoș Asaftei, Vlad Eftenie şi Sebastian Marcovici, iar numele câştigătorilor concursului vor fi anunţate pe pagina de Facebook Hotel of Ice Romania în data de 2 martie. Marele premiu oferit de Bergenbier este de 1.000 de euro, în timp ce locurile 2 și 3 câștigă 200, respectiv 100 de euro. Cea mai interesantă fotografie va fi răsplătită, la rândul ei, tot cu 100 de euro. Fotografiile vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii, ce va avea loc între 26 februarie și 4 martie, la Palatul Brukenthal din Avrig. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 3 martie, în cadrul petrecerii desfășurate la Palatul Brukenthal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*