Iar au speriat etilotestul! Un nou val de șoferi beți a fost oprit de poliție

În perioada 27 – 29 ianuarie, polițiștii rutieri au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 16 permise de conducere, au retras 23 de certificate de înmatriculare și au aplicat 395 de sancțiuni contravenționale în valoare de 102.000 de lei.

Exemple semnificative:

Vineri, în jurul orei 18,00, pe strada Cimitirului din localitatea Șura Mică, polițiștii din cadrul Poliției Ocna Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 52 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni este cercetat și un sibian în vârstă de 34 de ani, care sâmbătă, în jurul orei 2,30, a condus un autoturism pe strada Sibiel, din municipiul Sibiu, având o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Duminică, în jurul orei 10,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au testat alcoolscopic un sibian în vârstă de 44 de ani, depistat la volanul unui autoturism condus pe strada Nicolae Iorga. Rezultatul testării a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*