UPDATE FOTO IMPACT VIOLENT între un autoturism și un camion plin cu pietriș. Trei victime

UPDATE 2:  Pe DN1, Avrig, traficul a fost reluat în ambele directii.

UPDATE: Trei autoturisme implicate în accidentul de pe Centura Avrigului.

Foto: ISU Sibiu

”Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că șoferul unui autoturism condus spre Brașov, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus din sens opus, după care a fost proiectat într-o autoutilitară, care circula în spatele autocamionului”, explică Elena Welter, din cadrul IPJ Sibiu.

Șase persoane au fost rănite, iar trei dintre ele au necesitat transportul la spital.

”În urma evaluării medicale 3 persoane au refuzat transportul la spital. Trei bărbați au fost transportați la UPU Sibiu conștienți: un băiat de 16 ani – contuzii și escoriații, un bărbat de 45 de ani – traumatism membre și un bărbat de 48 de ani – multiple contuzii și escoriații”, explică Sg. maj. Andreea Ștefan, din cadrul ISU Sibiu.

La volanul autoturismului s-a aflat un buzoian în vârstă de 21 de ani, autocamionul a fost condus de către un sibian, în vârstă de 38 de ani, iar autoutilitara a fost condusă de către un bărbat în vârstă de 53 de ani, din jud. Prahova.

Trafic este în continuare blocat total.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ: Accident produs de câteva momente pe DN1 km 283, pe centura orașului Avrig.

 

Primele informații arată că sunt implicate un autoturism și un camion care transporta pietriș.

Echipajele medicale evaluează 3 persoane implicate în accident.

Intervin două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și un echipaj SAJ.

Potrivit Poliției, traficul e blocat total din cauza accidentului.

Circulația autoturismelor este deviată prin orașul Avrig.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*