Înapoi în timp

Muzeul ASTRA organizează astăzi încă o serie de animații culturale din cadrul programului „Țăranul român de la Război la Unire“.

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, de la 10 la 18, 18 meșteri tradiționali vor pune în scenă ateliere interactive de țesut, împletit paie, olărit, confecționat textile și obiecte artizanale. De asemenea, aici vor fi și ateliere gastronomice care vor ilustra alimentația din perioada  Războiului. Comunitatea din Sadu va pregăti bulz ardelenesc la Târgul de țară.

„Scopul proiectului este ca vizitatorii Muzeului să înțeleagă sacrificiul depus de țăranul român în Primul Război Mondial pentru înfăptuirea Marii Uniri. Țăranul român este personajul principal al evenimentelor care au generat actul unirii de la 1918. Oltean, ardelean, moldovean, dobrogean, moț, muntean sau indiferent de zona de proveniență, țăranul român a luptat și, în dese rânduri, și-a dat viața pentru idealul de care noi ne bucurăm în prezent: libertatea“, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

„Țăranul român de la Război la Unire“ este o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională – România Centenară. Totodată, animațiile culturale organizate fac parte din agenda Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși.


Alexandra Cristina FLEȘERIU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*