Încep lucrările de reabilitare a Bisericii Cetate din Șeica Mică

Biserica Cetate din Șeica Mică are șansa de a redeveni cartea de vizită a localității, loc potrivit pentru evenimente culturale și, nu în ultimul rând, un căutat obiectiv turistic. Au început lucrările de reabilitare, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.

Parohia Evanghelică C.A Șeica Mică a anunțat, într-o conferință de presă, startul lucrărilor în cadrul Proiectului „LUCRĂRI DE REPARAŢII, CONSERVARE ŞI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC LA ANSAMBLUL BISERICII EVANGHELICE FORTIFICATE ŞEICA MICĂ“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Proiectul este implementat de Parohia Evanghelică C.A Șeica Mică și are o valoare totală de cca. 1,912 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca. 1,765 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Lucrările vor fi realizate de Tera Com SRL.

„Un proiect foarte frumos pentru comunitate, pentru parohie. Edificiul a rezistat multă vreme, însă există totuși pericolul ca, fără suficienți enoriași sau vizitatori, să-i lipsească vlaga, sufletul, acea parte vie care să-l țină în picioare în continuare și să-i confere adevărata valoare pe care o are. Implementarea se face prin grija Consistoriului Districtual Mediaș, fără de care nu se putea semna și realiza acest proiect, Consistoriul fiind partener cu Agenția de Dezvoltare Regională al Ministerului Dezvoltării și cu firma de consultanță. Este posibil să descoperim pe parcursul lucrărilor elemente valoroase, fresce acoperite de zugrăveală, chiar și morminte sub pardoseală, cum s-au descoperit și la alte biserici, în urma unor proiecte similare.“, a arătat Valentin Păun, managerul proiectului.

Lucrările vor fi supravegheate de SC ADAM’S Construct SRL, cu o experiență de 30 de ani și cu activitate în peste 20 de județe. „Sper să avem o colaborare bună cu toți cei implicați în proiect și să facem o treabă de calitate“. Îi urez spor la treabă constructorului“, a transmis dirigintele de șantier Gheorghe Muntea.

Noi, ca și comunitate locală, vă stăm la dispoziție cu tot ce putem, inclusiv cu sprijin pentru cota de cofinanțare a proiectului, prin susținerea cultelor“, a dat asigurări Emil Urian, primarul comunei Șeica Mică.

La rândul său, curatorul districtual Wilhelm Untch a apreciat deschiderea manifestată de administrația locală pentru sprijinirea proiectului, inclusiv prin realizarea unui punct info, pentru ghidarea turiștilor, investiție care nu este prinsă în proiect, dar pentru realizarea căruia și-a manifestat intenția de a pune umărul și Uwe Draser, CEO SN DECO GROUP.

Prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate din Șeica Mică și introducerea acestuia în circuitul real și virtual. Obiectivele specifice ale proiectului vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori, de la 330, în prezent, la 465 de vizitatori, anual.

Biserica fortificată din Șeica Mică, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIV-lea. Turnul a fost construit în anul 1463. Tribunele au fost adăugate peste colaterale la sfârșitul secolului al XVIII-lea, astfel încât, atât colateralele cât și nava principală se regăsesc sub același acoperiș. Spre vest, biserica este străjuită de un turn cu mai multe etaje, caturile superioare fiind de factură mai recentă. Odată cu întărirea corului s-au prevăzut deschideri orizontale, folosite la aruncarea de smoală, pietre și apă clocotită asupra dușmanilor ce o atacau. Deasupra acestor deschideri au fost făcute niste orificii circulare prevăzute pentru armamentul de foc, flinte sau tunuri, capabile să atingă ținte mai îndepărtate.

Fortificarea bisericii a fost realizată în secolul XVI. Prima dată a fost înconjurată cu un zid de apărare cu trei turnuri, după care au fost ridicate zidurile transversale și cel de-al doilea zid de apărare, care s-a păstrat în întregime. De la zidul interior s-au păstrat doar arcurile galeriei de apărare pe partea de sud-vest a bisericii.

Proiectul are ca scop, în afara restaurării și a consolidării, punerea în valoare a monumentului. Toate intervențiile prevăzute vor fi în spiritul regulilor restaurării și conservării monumentelor istorice.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*