Încep meciurile din TOP 6! Galben-albaștrii joacă la Timișoara

BC CSU Sibiu joacă astăzi, la Timișoara, prima partidă din faza a doua a sezonului regulat.

Partida începe la ora 18.00 și va fi transmisă în direct pe DigiSport 4.

După ce echipa noastră a încheiat prima fază a campionatului pe prima poziție a clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin, elevii lui Fleșeriu joacă astăzi, în deplasare la SCM Tiișoara, prima partidă din TOP6. Partida va fi, cu siguranță, una dificilă, însă baschetbaliștii sibieni speră să se întoarcă cu o victorie.

”Este a treia deplasare consecutivă, noi venim după o înfrângere dureroasă la Cluj și trebuie să arătăm că a fost o greșeală. Au fost 4 minute dezastruoase pe care nu trebuie să le mai repetăm campionatul acesta și sper că am învățat ceva din acele greșeli. Știm că Timișoara are o echipă foarte bună. Au cel mai bun marcator din Liga Națională și, probabil, cel mai bun pivot, iar noi va trebui să facem tot posibilul să îi limităm acțiunile lui și ale coechipierilor lui. Sper să reușim un meci mai bun și decât ultimul de la Timișoara, în care am încasat o mulțime de puncte și pe acest lucru ne concentrăm”, a spus Dan Fleșeriu.

După meciul de la Timișoara, BC CSU Sibiu  va juca, pe teren propriu, cu BCM U FC Argeș Pitești, duminica viitoare, 27 ianuarie, de la ora 20:00. Biletele pentru această partidă se vor pune în vânzare începând de mâine.

Programul în faza a doua a campionatului

  • 2/3.02.2019 – CSM Oradea vs. BC CSU Sibiu
  • 8/9.02.2019 – BC CSU Sibiu vs. SCM U Craiova
  • 2/3.03.2019 – U BT Cluj Napoca  vs. BC CSU Sibiu
  • 9/10.03.2019 – BC CSU Sibiu vs. SCM Timișoara
  • 16/17.03.2019 – BCM U Pitești vs. BC CSU Sibiu
  • 23/24.03.2019 – BC CSU Sibiu  vs. CSM Oradea
  • 30/31.03.2019 – SCM U Craiova vs. BC CSU Sibiu
  • 6/7.04.2019 – BC CSU Sibiu  vs. U BT Cluj Napoca

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*