Începe cea de-a VIII-a ediție a Săptămânii Internaționale (iWeek) la ULBS

În perioada 23-27 mai 2022, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu organizează cea de a VIII-a ediție a  Săptămânii Internaționale (iWeek). Având ca temă „Multi-versity”, ediția din acest an celebrează diversitatea și complexitatea universităților de pe tot cuprinsul globului, atât sub raportul structurii lor lingvistice, etnice și culturale, cât și din punctul de vedere al interacțiunilor cu societatea în ansamblul ei.

 

Devenit deja o tradiție în peisajul academic sibian, evenimentul se bucură în acest an de participarea a 81 de cadre didactice și cercetători reprezentând 23 de țări răspândite pe toate continentele, de la SUA, Peru, Olanda și Turcia până la Filipine, Indonezia și Malaysia.

Ediția curentă se află, totuși, în principal sub semnul integrării ULBS în Alianța Universitară FORTHEM – Fostering Outreach within European Regions, Transnational Higher Education and Mobility, una dintre cele 41 de universități europene, care include 9 instituții din 9 țări ale Uniunii. În acest sens, evenimentul beneficiază de participarea unor invitați de excepție, precum prof. Georg Krausch – președintele Universității „Johannes Gutenberg” din Mainz, care până în luna septembrie asigură coordonarea proiectului FORTHEM, sau prof. Veronika Bilkova – fostă vicepreședinte a  Comisiei de la Veneția și membră a Fundamental Rights Agency a Uniunii Europene.

Deschiderea evenimentului va avea loc luni, 23 mai, ora 10.00, în Aula „Avram Iancu” a Facultății de Litere și Arte, iar lucrările manifestării se vor desfășura în regim hibrid.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*