Începe modernizarea pasajului subteran Bulevard. Pasajul va fi reparat și afișele vor fi înlocuite cu ecrane

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru realizarea documentației și a proiectelor tehnice necesare pentru modernizarea pasajului pietonal subteran din intersecția bulevardul Victoriei – str. Andrei Șaguna, un proiect depus în cadrul programului de bugetare participativă 2018.

Firma contactată are la dispoziție 60 de zile să livreze documentația tehnică necesară execuției lucrărilor și să obțină autorizațiile și avizele pentru realizarea investiției care va consta în:

– lucrări de hidroizolații care să elimine infiltrațiile de apă pe pereții pasajului

– demontarea și înlăturarea vitrinelor de afișaj existente și îndepărtarea placajului de pe pereți pentru a pregăti instalarea sistemului de ecrane

– înlocuirea întregii pardoseli a pasajului, inclusiv a scărilor, precum și refacerea substratului

– înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale

– modernizarea placajului pereților pasajului

– amplasarea ecranelor LED pe pereți și furnizarea servelor și rețelelor de telecomunicații necesare pentru funcționarea acestora

– realizarea sistemului de iluminat și a instalației de supraveghere video;

După realizarea acestor documentații, Primăria va organiza procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor propriu-zise.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*