Începe sezonul bicicletelor la Sibiu

Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank invită toți sibienii la o primă plimbare cu bicicleta între prieteni, pentru a sărbători împreună deschiderea sezonului velo 2017.

I’Velo Relax va pune la dispoziția sibienilor 60 de biciclete, șapte zile din șapte, în intervalul 11.30 – 19.00, de luni până vineri (ultima închiriere la ora 18.00) și 9.30 – 19.00 sâmbată și duminică (ultima închiriere la ora 18.00), în centrul de închiriere situat în Cazarma 90.

Bicicletele I’Velo vor putea fi închiriate atât contra cost, cât și gratuit. Tinerii sub 16 ani și pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, a talonului de pensie. Tarifele de închiriere sunt: 4 lei pentru 1 oră, respectiv 15 lei pentru 24 de ore.

Mijloc alternativ de transport

“Pentru al șaptelea an consecutiv, invităm sibienii să aleagă bicicleta ca mijloc principal de transport, dar si ca modalitate distractivă de a face mișcare. Sigur, printre principalele noastre preocupari rămân siguranța utilizatorilor și nevoia de infrastructură pentru biciclete. De aceea, ne bazăm pe susținerea autorităților publice, care trebuie să prioritizeze mersul pe biciclete și să rearanjeze întregul spațiu urban disponibil, ca să putem avea un oraș prietenos cu bicicliștii.”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.

În marile orașe

În cei 7 ani de funcționare, programul I’Velo a reușit să scoată peste 1.400.000 de români la pedalat și a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 2.180 de tone. Programul I’Velo, inițiat de Raiffeisen Bank și Green Revolution, se desfașoară cu sprijinul primăriilor din București, Brașov, Sibiu, Iași, Constanța, Alba Iulia, Oradea, precum și al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

Despre Green Revolution

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România, ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și responsabilitatea față de mediul înconjurător, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private și de stat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*