Început agitat de lună

Leul a avut în aprilie o evoluţie mult mai stabilă faţă de euro, decât celelalte monede din regiune care s-au depreciat, în special zlotul.

Prima şedinţă din mai a adus schimbări. Euro a crescut cu un ban la maximul ultimelor aproape trei luni iar dolarul a scăzut cu 6,5 bani şi s-a întors în noiembrie.

Leul a făcut notă discordantă faţă de celelalte monede din regiune, cursul euro crescând de la 4,4774 la 4,4875 lei. Analiştii pun evoluţia pe seama promulgării Legii „Dării în plată” care va mări cheltuielile băncilor în cazul creditellor în valută. Se adaugă presiunea creată de înmulţirea importurilor cu ocazia Sărbătorilor de Paşte.

Piaţa valutară s-a deschis direct pe depreciere, la 4,4830 lei. Ordinele de cumpărare de valută au ridicat euro la un maxim de 4,4920 lei, iar tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4850 – 4,4880 lei. În opinia dealerilor bancari euro ar putea testa pragul de 4,50 lei, care a mai fost atins la începutul lui februarie.

Dolarul american, care s-a depreciat faţă de principalele valute, cu până la 1%, a scăzut de la 3,9348 la 3,8697 lei, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară au alunecat de la 3,893 la 3,863 lei.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,096 şi 1,102 franci/euro, a urcat de la 4,0843 la 4,0894 lei.

Monedele din regiune se apreciau faţă de euro, cea poloneză la 4,368 – 4,386 zloţi iar cea maghiară la 310,8 – 311,8 forinţi.

Încetinirea ritmului de creştere a PIB-ului SUA, dar şi datele preliminare ale Eurostat, care arată că PIB-ul zonei euro a crescut în primul trimestru cu 0,6%, au produs scăderea consistentă a dolarului.

Euro a crescut pe pieţele internaţionale la 1,1522 – 1,1616 dolari, ultima cotaţie nemaifiind atinsă de la sfârşitul lui august 2015.

Evoluţia a fost cauzată şi de faptul că investitorii estimează că Rezerva Federală nu va majora dobânzile în acest an, din dorinţa de a sprijini exporturile americane.

La Londra uncia de aur testează pragul de 1.300 dolari, ea crescând ieri până la 1.297 dolari, faţă de 1.285 dolari, la finalul săptămânii trecute.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*