Închiderea circulației pe podul peste Cibin se prelungește

Circulația pe podul peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia va rămâne închisă până în 25 iunie.

Constructorul, SC Geiger Transilvania, a solicitat prelungirea perioadei de închidere totală a podului din cauza unor situații neprevăzute care au împiedicat finalizarea lucrărilor de montare a palplanșelor metalice, cu rol în consolidarea părții din aval a podului. Concret, în momentul execuției lucrărilor, constructorul a constatat că natura terenului de fundare a podului este neuniformă, existând structuri de beton acoperite de aluviuni, acestea necesitând a fi demolate înainte de montarea palplanșelor.

 

Reamintim rutele ocolitoare pe care șoferii le pot utiliza în perioada închiderii traficului:

 

  • Drumul peste Câmpșor, între strada D. Cantemir din cartierul Ștrand și str. Rozmarinului din cartierul Turnișor. În acest context reamintim că prioritate în trafic în Piața Iancu de Hunedoara au cei care circulă pe ruta drum Câmpșor – str. Rozmarinului – Piața Iancu de Hunedoara, iar șoferii care circulă dinspre str. Gh. Asachi trebuie să cedeze trecerea. De asemenea, s-a stabilit ca traseu cu prioritate str. Dimitrie Cantemir – drum Câmpșor, iar traficul care se deplasează dinspre str. Islazului va respecta semnul de “cedează trecerea”
  • Str. Autogării – Distribuției – strada Lemnelor – str. Mihail Kogălniceanu/str. Reconstrucției. Reamintim că în perioada lucrărilor la pod, pe str. Lemnelor se circulă în sens unic, dinspre strada Distribuției spre strada M. Kogălniceanu/Reconstrucției
  • Str. Malului – pod Neculce – strada Metalurgiștilor
  • Centura ocolitoare a Sibiului

 

Pietonii pot utiliza pentru deplasare trotuarul de pe partea dinspre str. Malului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*